vineri, 23 decembrie 2011

U-r-r-r-a-a-a !!!!! Curtea lui Muruianu a mai gasit un vinovat de uzurparea puterii de stat la 7 aprilie 2009.


Astazi CSJ m-a condamnat in baza artnart. 285. Dezordini în masă CP al RM (de mentionat ca acest articole a fost modificat inca in mai 2009) si mi-a aplicat sanctiunea de 10 000 lei. Totodata i-a discriminat pe politistii care m-au retinut abuziv l-a 8 aprilie 2009 din fata casei si care m-au maltratat. Iata asa, magistratii din CSJ au stabilit ca politistii au procedat correct dupa 7 aprilie 2009. Deci, nu a fost nici un abuz in serrviciu, nici un fel de maltratatri si nici tortura.

Acum imi dau seama si recunosc , ca am meritat aceasta pedeapsa si mi-i rusine ce am facut la 7 aprilie 2009. Mi-i rusine ca in urma unor prosti utili ca mine i-am adus pe asa zisi democrati de astazi la putere. Acum ma simt jenant si-mi explic insumi comportamentul de atunci …si n-am fost eu prost util , dar IDIOT UTIL si merit pedepsit !,si de mi-ati dat asa de putin!

Compar acum cum i-mi fabricau dosare si-mi bagau calosul in gura comunistii si acum cum democratii si-au apropiat institutiile statului care ar trebui sa fie independente. Asa ca, adio justitie in Moldova.












http://www.curaj.net/?p=62748

duminică, 18 decembrie 2011

Concurs de creație protestatară

Astăzi se dă start concursului de creaţie dedicat angajaţilor corupţi din organele de drept şi cele judiciare din RM. La concurs este acceptată orice lucrare de creaţie – pictură, sculptură, poezie, cantec, teatru, dans, film, o formă originală de protest, probe sportive, colaj din exerciţii acrobatice, operă culinară, alte idei originale, care ar putea reda şi supune criticii fenomenele negative din organele de drept si justitia RM.

Data limită pentru înscriere în concurs este 29 ianiarie 2012, iar prezentarea lucrărilor se va face în spaţiul public (care urmeaza a fi stabilit).

La concurs pot participa toţi doritorii, indiferent de vârstă, apartenenţă etnică sau religioasă, funcţie, apartenenţă politică etc. Participarea angajaţilor procuraturii, MAI, instanţelor de judecată sau CCCEC este salutabilă.

Cea mai originală creaţie/activitate urmează a fi selectată de un juriu special şi va fi premiată cu un premiu de valoare – un computer cu conexiune la Internet.

Cu deosebit respect, Anatol Mătăsaru

Pentru relaţii :
e-mail- matasaru2004@gmail.com
tel.068134375

marți, 6 decembrie 2011

Fox accuses 'The Muppets' of brainwashing kids against the rich

Dec. 5, 2011, 11:28 PM EST By Sharon Waxman TheWrap If I didn't know better I'd say that Disney slipped someone over at Fox Business Channel a bill to go on a rant against its hit movie, "The Muppets." Naaaaah. Bing: The Muppets spoof 'Twilight' On Fox Business Channel anchor Eric Bolling showed a clip of the new Disney movie and suggested - well, no he said outright - that the story was aimed at planting the seeds of class warfare among our precious children. That's because the Muppet villain is an oil baron called Tex Richman. Tell us on Facebook: What do you think? Does the movie 'brainwash' kids? "What's actually going on there? Is liberal Hollywood using class warfare to brainwash our kids?" he asked, quite reasonably. Well, of course it is. Also from TheWrap: 'Muppets' Director: 'I Didn't Want to Ruin People's Childhoods' "They've been doing it for decades," rejoined Fox guest, Dan Gainor. "Hollywood - they hate the oil industry, they hate corporate America." The rest of America must love the oil industry, and has a warm and fuzzy feeling for corporate America. That must be why that Occupy Wall Street thing hasn't gone anywhere. We'll roll the tape. You decide. By the way, Disney did not respond to requests for comment. link:
http://movies.msn.com/movies/article.aspx?news=687868&silentchk=1&wa=wsignin1.0

luni, 21 noiembrie 2011

ФЕРМЕР ВЫПУСТИЛ В КИШИНЕВЕ ПОРОСЯТ В ЗНАК ПРОТЕСТА ПОЛИТИКОВ, НЕСПОСОБНЫХ ИЗБРАТЬ ПРЕЗИДЕНТА

21.11.2011 В воскресенье вечером житель Флорештского района Александр Гыскэ выпустил 10 поросят в центре Кишинева. Как передает агентство «ИНФОТАГ», он заявил собравшимся журналистам, что таким образом выражает протест против неспособности политиков избрать президента РМ. «Я устал наблюдать за этим спектаклем. Каждый день политики и политологи обсуждают какие-то надуманные проблемы и обосновывают, почему они не способны выбрать президента. Это какой-то театр абсурда. Я посчитал, что нужно выразить свой протест, несогласие с тем, что происходит. Они без конца дискутируют, а народ живет все хуже и хуже. Я надеюсь, что они сделают выводы – пусть меняют персонал, обновляют лица. Мы устали от одних и тех же людей, которые занимаются демагогией», - сказал Гыскэ. Он сообщил, что однажды уже выразил таким образом свой протест – восемь лет назад. «Тогда я тоже выпустил поросят на центральной площади Кишинева. А потом я уехал из страны. Восемь лет работал во Франции – каждый день, без выходных и праздников, не покладая рук. Вернулся в страну, думал все изменилось, но стало еще хуже», - отметил Гыскэ. По его словам, он приехал за 150 км на собственном автомобиле, чтобы выпустить поросят в Кишиневе. «Это – такая форма протеста, мы ведь живем вроде в демократической стране. Я не думаю, что в воскресный день кому-то помешали поросята, которые разбежались по Кишиневу», - сказал Гыскэ. Тем не менее, после общения с журналистами, его задержала полиция. На Гыскэ составлен протокол о нарушении общественного порядка. За это на него будет наложено административное наказание в виде штрафа. Справка «ИНФОТАГ»: Парламент РМ не может избрать президента на протяжении двух с половиной лет по причине нехватки голосов. На прошлой неделе парламент решил не выдвигать кандидатов на пост президента, так как ни один из потенциальных кандидатов не набирал необходимого 61 голоса из 101 депутата. В связи с этим, намеченные на 18 ноября выборы президента отменены.

duminică, 20 noiembrie 2011

Pig and shit sometimes come together in movies

This is the case, for ex. in Fernando Arrabal's Viva la muerte (English title: Long Live Death, 1971), both the pig and the shit appear in the hallucinations/imagination of the main character, a boy called Fando. The pig (it's actually a boar) is shown wearing a nun's bonnet, similar to the one on the head of the boy's young nun-teacher. As for the shit, the scene goes like this: the boy's mother shits on the head of the boy's father, who just committed suicide by cutting his veins. The boy knows that his mother got his father arrested by reporting him to the authorities.
Similarly, the pig and the shit appear in two recent animations done by Hungarian born directors. In Gabor Csupo's The immigrants(2008), Vlad, a Russian immigrant and one of the 2 main characters, helps digging the life-time shit of one local American, as a part time job, while the pigs (and for couple of seconds there's even a donkey) walk around the courtyard of the apartment building, where the main characters live. Nobody knows where the pigs come from. They are like flies. The pig and the shit star also in Áron Gauder's The District (2004) (Nyócker! original Hungarian title). Here, the pigs are the targets of the Hungarian prime-minister, while he is hunting. And the shit appears when the main character, a gypsy adolescent thinks about a possible future in which he marries the girl he loves, who happens to be the daughter of the head of a rival gang and the enemy of his father. This is what he thinks: "My father in law is a piece of shit. My father hates my father in law. My father in law hates my father, whom he believes to be a used condom..." The image of a used condom is also presented. This could be the third, the eclipse, symbol in this decadent trinity.

joi, 17 noiembrie 2011

http://www.afisha.ru/article/9129/

Белые передники Наши люди на костюмированной акции «Наших» В субботу в Москву на антикоррупционный митинг на двух сотнях автобусов приехали тысячи активистов движения «Наши». «Афиша» провела несколько часов с прокремлевской молодежью. Текст: Даниил Туровский «Хрюши» (подразделение «Наших». — Прим. ред) собирались на Чистых прудах. Выходящим из метро выдают фартуки. — Белые фартуки символизируют чистоту, — говорит активист, у которого фартук разрисован номерами телефонов, никами «Вконтакте» и рожицами. Через несколько минут колонна активистов должна выдвинуться в сторону проспекта Сахарова. Под памятником Грибоедову около полутысячи человек выстроились друг за другом, скандируя: «Мы — это я, мы — это мы, мы — это лучшие люди страны», два активиста пьют энергетики, подняв плакаты «Кто здесь пердун?» и «Кто потом пить :) ?». За две недели до акции по всему городу расставили шатры (с пропущенным мягким знаком в фразе «нам нечего боятся» на баннере): активисты вылавливали на улице молодых людей и обещали, что можно будет «отжечь и послушать музыку». На подходе к перекрытому проспекту по обеим сторонам Садового стоят десятки автобусов, на которых привезли «нашистов» со всей России: от Петербурга и Воронежа до Челябинска и Ульяновска. В палатке для прессы не протолкнуться: журналисты едят бутерброды и печенье, в углу стоят бутылки коньяка, там же лежат календари «Секс против коррупции» с обнаженными «нашистками» и фразами «Не выйду замуж за коррупционера» и «Даю взяточнику. По морде». На сцене, украшенной баннером «Остановить коррупцию можем только мы с вами», руководитель проекта «Стоп, коррупция» объясняет смысл сайта белыефартуки.рф. Будут снимать ролики о фактах коррупции, чтобы заставлять нервничать конкретных людей. «Скоро мэр города, участковый будет начинать день с нашего сайта, — говорит он. — Передадим собранные материалы в органы. Особое внимание будет к крупным проектам вроде Олимпиады в Сочи, Сколково, новых дорог и системе госзакупок». За сценой стоит лидер «Наших» Никита Боровиков в яркой синей ветровке. — Не обязательно вступать в «Наши», чтобы участвовать в проекте. Просто выкладываешь в интернет информацию. А у организаторов можно получить, например, юридическую помощь. — C Навальным будете сотрудничать? — Господин Навальный занимается самопиаром, используя коррупцию как повод. Это видно по характеру дел, которые он пытается поднять. Наш проект направлен на борьбу с конкретными коррупционными факторами во всех городах, где людям это надоело. — А будете обращать внимание на партию «Единая Россия», которую называют «партией воров и жуликов»? — Навальный может говорить что угодно. Этот человек — информационный образ. В проекте участвует сообщество, мы не говорим людям, что кого-то мы не будем трогать. — Если станет известен факт коррупции Грызлова, он будет опубликован? Боровиков вытягивается, смотрит в глаза, краснеет. — Вы задаете вопрос, на который я уже ответил. По проспекту расставлены большие экраны, на которых показывают выложенные на сайт проекта ролики. «Нахожусь по адресу Ленинградский проспект, сзади меня в квартире находится бордель», — объясняет блондинка. «Я нахожусь у станции метро «Добрынинская», — говорит другая активистка. — В подземном переходе в павильоне открыто предлагают купить курительные наркотические смеси «Спайс». Большинство за роликами и выступлениями не следит. Одни играют в сокс, другие закупаются пирожными в палатке «Французская пекарня», третьи, в костюмах свиней, танцуют под трещащее из мобильного «вертикаль власти держат сильные духом, а остальные — закрыли пасти!». Вместо заявленных пятидесяти тысяч на проспекте собралось не больше десяти. Когда заканчивается показ роликов, на сцену для исповеди по очереди зовут тех, кто когда-нибудь давал взятку. Когда активистам дают команду расходиться, некоторые сразу сбрасывают фартуки на асфальт. Девушки из Петербурга признаются, что приехали погулять по Москве и на это им выделили четыре часа. На опустевшем проспекте остаются окурки, пивные банки и разноцветные листочки, которыми активисты голосовали на митинге по разным вопросам. p.s. «Хрюши» шли на митинг отдельной колонной
.

luni, 14 noiembrie 2011

"Ебаные империалистические свиньи!". Дискуссия о "Войне"

в Праге Вчера в редакции пражского журнала Umelec ("Художник"), ведущего чешского СМИ, специализирующегося на современном искусстве и имеющего отделения в разных странах мира, включая Китай, прошла дискуссия о российской группе "Война". Постараюсь без всяких прикрас пересказать происшедшее. Для затравки к разговору были продемонстрированы пять роликов акций "Войны" - "Х. в плену у Ф.", "Панк-концерт в Таганском суде", "Леня Е. крышует ФСО", "Повешения памяти Пестеля в супермаркете Ашан" и "Дворцовый переворот". Далее состоялся примерно такой разговор весьма хмурого и неразговорчивого Плуцера с несколькими пражскими журналистами. Беседа переводилась одной и той же девушкой на русский, чешский и английский, опрощаясь с каждым перескоком с языка на язык. - Будет ли "Война" делать в Праге нечто подобное тому, что делает в России - ебаться в музеях, переворачивать полицейские машины? - Мы - не цирковая группа, чтобы разъезжать по городам с номерами. - Но я спросила не о цирке, а о радикальных акциях. - Мы специально можем что-то сделать для вас в вашей квартире, если вы нас туда пустите. - Как вам удалось получить поддержу мэра? - Мы не ходили к мэру специально. Он оказал нам поддержку через ArtWall, галерею, с которой мы сотрудничаем в Чехии. Мы благодарны мэру Богуславу Свободе за эту поддержку и надеемся, что он будет поддерживать и чешские радикальные группы, такие, как "Сто говен". - Какова сейчас ситуация с Воротниковым? - Ему инкриминируется целый ряд уголовных статей (перечисляет номера трех или четырех статей), он объявлен в международный розыск, а Наталья Сокол находится в федеральном розыске. - Но он на свободе? - Он лишен документов и скрывается от следствия. - Не хотите ли вы получить в Праге убежище - ведь у вас сложились отличные отношения с мэром? - Речь о нас - обо мне или Яне - не идет. Речь идет о наших активистах, которые находятся в центре процесса - Олеге Воротникове, Наталье Сокол и Леониде Николаеве. Они не хотят нигде просить никакого политического убежища. - Как ваши акции воспринимались русскими СМИ? - Каждое СМИ понимало их в меру своей испорченности. - Почему вы приняли государственную премию "Инновация", от которой сначала отказывались? - Все 8,5 тысяч долларов премии мы не забирали сами, а обещали перечислить, и перечислили в полном объеме, правозащитной организации "Агора", которая поддерживает заключенных. Мы этих денег не касались. Тут произошел затык. Присутствовавший на встрече российский художник Авдей Тер-Оганьян, получивший в 2002 убежище в Чехии, уточнил:"Мы хотели бы знать не куда вы потом дели деньги, а зачем вы их взяли? Почему изменилась ваша стратегия в отношениях с государством? Ведь вы всегда до этого заявляли, что ни с государством, ни с арт-системой не имеете ничего общего? Авдей говорил эмоционально, но корректно. - Если ты будешь продолжать кричать, я дам тебе в ебало, - предупредил Плуцер и начал надевать куртку. - Леша, не уходи! Ответь на вопрос! - попросил Авдей. Но Плуцер ушел. В буфет. - Задавать вопросы человеку, который не хочет на них отвечать - бессмысленно, - сказал Авдей и перешел на чешский, обращаясь к аудитории. - Я хочу высказать "Войне" свои претензии. "Война" появилась в России несколько лет назад как яркая анархистская группа. Это были дерзкие ребята, которые не шли на контакты с художественной системой, держали ее за говно. Говорили, что мы срать хотим на все ваши порядки, воруем в магазинах, ни от кого не зависим, делаем, что хотим, и никто нас не поймает. Свобода была их принципом. Мне казалось, что как раз такие люди и могут как-то повлиять на достаточно пустую и бессмысленную суету, в которую превратился художественный процесс в Москве. Но то, что мы видим здесь, в Праге, не имеет никакого отношения к тому, что мы сейчас смотрели на видео, к тому, что делает Война в России. В лайт-боксах метро мы видим портрет Воротникова за решеткой с текстом "Война вонтед". Это выглядит как рекламная кампания бренда, а не как радикальное искусство. Этот же самый огромный плакат на Карловом мосту и в других точках Праги. И во всех разговорах, презентациях, интервью рефреном звучит "права человека в России", "права человека в России"... При этом мы видим двух сытых, нисколько не пострадавших людей, которые представляются активистами "Войны". Которые почти ни в каких акциях не участвовали, ни в каких тюрьмах не сидели. А просто занимаются менеджметом. Они вообще не похожи на художников, а похожи на менеджеров. Они и здесь, в Праге, нисколько не заинтересованы в дискуссии с художниками. Они встречаются с мэром Праги и принимают его помощь. Все это выглядит совершенно отвратительно, и не имеет ничего общего с тем, что мне нравилось и нравится в Войне. Хуй на мосту, на мой взгляд, просто невероятно остроумная стрит-артистская акция. Если бы Плуцер нарисовал хуй на Карловом мосту или на Пражском граде, или перевернул пару полицейских машин, все бы сказали - о, заебись! Когда двоих активистов посадили в тюрьму я их поддерживал, писал о них на своем блоге, убеждал товарищей в том, что их нужно поддерживать. Когда их выдвинули на государственную премию, Плуцер сначала написал - мы от денег отказываемся, это деньги мафии! Власти обрадовались - отказываетесь? ну и хорошо, просто отлично! Но они забрали свои слова обратно. Разгорелся колоссальный скандал. Я хочу знать, почему они так поступили! Плуцер вернулся из буфета. Он придумал ответ чемберлену. - Перед вами сидит человек - известный перформер. И сейчас он разыгрывает перед вами перформанс, - сказал Плуцер, указывая на Авдея. - Да пусть перформанс, какая разница? Ты же вроде тоже художник, - ответил Авдей. - Мы пришли поговорить об искусстве, а Авдей говорит исключительно о деньгах, - продолжил Плуцер. - Этого человека интересуют только деньги. Он постоянно о них говорит. Полчаса назад он пытался взять у меня взаймы крупную сумму денег. Между тем "Война" никогда не продает своих работ! Ни одной работы "Войны" до сих пор не было продано! (с большим пафосом). А этот человек всю жизнь продает, хоть и редко, свои произведения искусства, и получает за них неплохие гонорары. - Справка о финансах действующих лиц не полна, - сказала я. - Сам Плуцер до 2008 работал на Кремль и неплохо зарабатывал. Моя реплика утонула в поднявшемся шуме, но Плуцер ее услышал. - Дайте нам все-таки закончить с переводом! - прикрикнула на меня переводчица. - Ты лучше ответь на вопрос, который тебе задали! - посоветовал Авдей Плуцеру. Еще несколько человек, включая главреда крупного издания и известного куратора, заявили, что хотят услышать ответ на вопрос о премии. "Уверяем Вас, нам всем интересно узнать, почему так произошло, ответьте, пожалуйста!" Авдей вышел на сцену и и облокотился на спинки стульев президиума, контролируя ситуацию. Яна выбросила к его лицу руку с факом и долго держала ее в таком положении. Плуцер опять ушел в буфет (и больше не возвращался). Авдей сел на место. Отдуваться за соратника пришлось Яне. Ее заклинило. Она перешла на английский и не смогла вернуться на русский. Переводчица отключилась. - Говорите по-русски, я ни хуя не понимаю, - призвал Авдей. Но Яна продолжала тараторить. - Вот это коммуникация! - пошутил Авдей. В зале заржали. В президиуме появился куратор мероприятий "Войны" в Чехии - Петр Мотычка, член политической (право-либеральной) арт-группы Pode Bal. Он рассказал, что счастлив сотрудничать с "Войной" и посоветовал Авдею ввести себя прилично, в противном случае тоже обещал дать ему в ебало. Яне задали еще несколько вопросов, она отвечала, все шумели, пересказывать эту часть дискуссии не берусь, но она была тоже довольно критической. - Мне сейчас ни за что ни про что два человека со сцены обещали дать по ебалу, - не удержался Авдей. - И я должен ответить. Что мы здесь видим? Все эти разговоры о правах человека, о КГБ, однозначно воспринимаются мной как антирусская, антикоммунистическая, империалистическая европейская политика. Мы видим сейчас, как Европа борется за права человека в Ираке, Афганистане и Ливии. Посмотрите, на кого работает Плуцер! Я им симпатизировал, считал их анархистами. А это - либеральные свиньи, просто ебаные империалистические свиньи! Конечно, часть слушателей была недовольна оратором. Но это была кода. Короче, дискуссия уложилась минут в 40. Запрещенное искусство: http://artprotest.org/index.php?option=com_content&view=article&id=3279&q-q-qq-&catid=6&2011-03-04-17-22-59&Itemid=4 comentarii aici: http://teroganian.livejournal.com/413126.html

duminică, 6 noiembrie 2011

...Din punctul meu de vedere, agenţii de circulaţie, poliţiştii de la ordinea publică şi, probabil, orice om al legii, trebuie să fie dotat cu tot instrumentarul necesar pentru a putea opri, imobiliza şi pune la punct pe un cetaţean neascultător, şi nesimtit, şi obraznic, şi ... PORC până la urmă... /Dorin Chirtoaca arena.md, extras pe 6 noiembrie, 2011/ un comentariu mai lung al discursului poate fi gasit aici: http://www.curaj.net/?p=61034#more-61034/

luni, 31 octombrie 2011

porcul in parlamentul romaniei.

http://www.youtube.com/watch?v=1pw8t7Qe0u8 Videoclip Vama si clipul de campania al lui Stelian Popescu, porcul sustinut de formatie in campania electorala. I wonder who is the idea giver and the author of these cartoons... Enjoy!

sâmbătă, 22 octombrie 2011

http://avaxnews.com/fact/Wall_Street_Protests_In_Canada_Germany_UK_USA.html

A protester wears a pig mask as he marches through the streets of downtown Vancouver with thousands of people participating in the Occupy Vancouver protest on October 15, 2011 in Vancouver, British Columbia, Canada. Thousands of people are taking to the streets in cities across the world today in demonstrations inspired by the Occupy Wall Street protest in New York City. An estimated 2,000 people participated in the Vancouver occupation. (Photo by Jeff Vinnick/Getty Images). Protesters wear pig masks and business suits at the Vancouver Art Gallery.

vineri, 14 octombrie 2011

"without humor there is no work" - Ai WeiWei.

Dissident Creates by Remote Control By MELENA RYZIK Published: October 12, 2011, in NY Times
From his studio in Beijing, Ai Weiwei, the outspoken Chinese artist and dissident, had a clear view of Rikers Island. For months Mr. Ai, who was detained by Chinese authorities in the spring and released under close surveillance in June, has been limited in his travel and communications with the outside world. But recently he was able to escape, at least digitally, and even to make new work in another country. In an unusual collaboration with W magazine, Mr. Ai created a story line for a series of photos that were shot on location in New York by the photographer Max Vadukul as Mr. Ai looked on, art directing via Skype on a laptop computer. The photos will appear in the November issue, W’s sixth annual one devoted to art. They depict a woman, dressed in the requisite designer outfit, being captured, handcuffed and hooded on the street by two menacing figures and taken to a grim institution — a disused part of Rikers — where they watch her shower. The scenes are reminiscent of photos Mr. Ai took of the Tompkins Square riots in the 1980s, when he lived in New York, which he used as inspiration for the project. They also unavoidably refer to his own confinement, which China’s government has forbidden him from discussing. “It’s a very astute way of communicating with the world outside of China,” said Melissa Chiu, director of Asia Society Museum, which organized an exhibition of Mr. Ai’s New York-era photos this summer. “I think that what it does is signal that he is prepared to continue his art practice and continue his statements that really can be related to his political activism.” Mr. Ai did not respond to a request to answer questions about the work; since August, when he published an essay critical of social conditions in Beijing in Newsweek, he has been under even greater pressure to avoid interviews. But Diane Solway, the W senior editor who helped oversee the project, explained how it came together. The magazine typically makes commissions for its art issues — Richard Prince and the sculptor Maurizio Cattelan have participated in the past — and, at the suggestion of W’s editor, Stefano Tonchi, it approached Mr. Ai to do the cover not long after he was released from detention. “He really, really liked the idea,” said Ms. Solway, who reached Mr. Ai through connections in the art world. “We left it open to him to create an original work and then we didn’t hear from him for a little bit, so we thought it wasn’t happening.” Out of the blue, Mr. Ai emerged, with not only a cover idea but also a detailed schema for five photos, using his Tompkins Square images as a reference for the mood he wanted to create. In late August, when the W editors, Mr. Vadukul and Mr. Ai discussed the project over Skype, they realized that he could use the same technology to monitor the proceedings in real time. “Two days later we were at Rikers, shooting,” Ms. Solway said. Mr. Vadukul would set up a shot and look to Mr. Ai for approval. “We could see him on the screen, scrolling through the images,” Ms. Solway said. “What was so interesting was his attention to every detail. There was this big shower in Rikers — we thought it looked very dingy, but he said the grout was way too clean and graphic.” During a break, Ms. Solway even took Mr. Ai — or rather, his disembodied self, on the open laptop — on a tour of Rikers. “It was very surreal,” she said. For Mr. Vadukul, a leading photographer for Rolling Stone, the challenge was in translating Mr. Ai’s aesthetic for W’s fashion readership. (A nude Kim Kardashian was on the cover of the art issue last year; Brad Pitt’s photos of Angelina Jolie appeared in 2008.) Though Mr. Ai specified that he wanted street clothes, in the cover photo, shot in Flushing, Queens, the model is wearing an outfit by Alexander Wang. Mr. Vadukul made some suggestions — like shooting in black and white, which he said Mr. Ai agreed with — but he was mindful that he was there to execute another person’s vision. “This is his story,” Mr. Vadukul said. “For me, the excitement has been, firstly, to have the chance to collaborate with an artist of his stature, then to hear him actually give a very strong direction.” He added: “If anybody ever asks me what’s the most incredible thing you’ve ever done in editorial, I will say this assignment.” As for the effect that the photos will have on Mr. Ai’s status in Beijing, Ms. Chiu, of Asia Society, noted that “the audience for W magazine is mainly in the West.” But Sophie Richardson, China director for Human Rights Watch in Washington, cautioned that it was difficult to know how the Chinese government would respond. “Its conduct is often the very definition of arbitrariness,” she said. (After he was detained Mr. Ai signed a confession of tax evasion — a rare charge in China — which he later described as a means of punishing him for his activism.) Mr. Ai’s popularity in the West — supporters maintain an English-language Twitter account that provides translations of his Chinese posts — and his currency within the art market may unnerve Chinese authorities. “This is part of what particularly rankles the government about him, is that not only does he have international standing, he has standing in a community that is not very well known to them,” Ms. Richardson said. “It’s hard to know when the hammer will come down.” Mr. Ai was not paid for his work with W, Ms. Solway said, and betrayed no nervousness about it, though she presumed that he was under surveillance as they worked together. She added that he was in fine spirits throughout the shoot. “He has a very good sense of humor,” she said. “He said to me, without humor there is no work.”

luni, 26 septembrie 2011

Peppa Pig by Neville Astley and Mark Baker

Anthropomorphic Piglets are omnipresent in children's books, however, Pepa is very special, her father-Pig is a painter!

luni, 19 septembrie 2011

Pig-Chicken Suicide

A fragment of an interview with the Japanese born film director: Yoshihiko Matsui: sourse: http://www.midnighteye.com/interviews/yoshihiko_matsui.shtml Your second film, Pig-Chicken Suicide (Tongkeig shinjyw, 1981), has a great title. Where did you get it from, and how does it relate to the film? Thank you very much. The title came from my focus on people who are discriminated against. I used "chicken" as a metaphor for infancy and "pig" for adolescence, or emergence into adulthood. I used this chicken and pig metaphor to refer to creatures who are given discriminatory treatment as an analogy to an individual's unfulfilled existence after having progressed from infancy of adulthood. A lot of your films focus on taboo subjects, like the status of zainichi Koreans in Japan, and also the Emperor's war responsibility. Your films are like the dark underside of the Bubble Economy years. Were there any other directors tackling these sorts of issues at the time, and what kind of reaction did you get to your films? Certainly, Korean-Japanese people have appeared in most of my movies. The reason for this is that I have many Korean-Japanese friends from when I was a child, so this is something very ordinary for me. I have no prejudice towards them, and my portrayal of them is something natural and spontaneous. Pig-Chicken Suicide is the only movie in which I've talked about the Emperor. The audiences are free to think that I am talking about the Emperor's war responsibility, but this wasn't my intention. You're quite free to think that zainichi and the Emperor are taboos in Japan if you want, but I believe fundamentally that there aren't any taboos in our world. This is especially true for people who engage in creative expression and present their works freely to the public, and this is the importance of our existence for us. I just make movies about what I am honestly thinking or feeling. I made Pig-Chicken Suicide based on these thoughts. That is, that all humans are the same: the Emperor, zainichi and Japanese citizens are all equally human beings, and there are no class distinctions between them. There may be difference in races, religions, skin color and eye color, but fundamentally they are all humankind. This is the point I focused on especially when I made this movie. The answer for "Were there any directors like me?" is that I think so, but they may have a different way of expressing their feelings or ideas. As to the reaction, well, my movies always cause strong arguments between those for and against.

The Advocate, by Leslie Megahey (1993)

A British film rich in color and shapes, somehow roughly cut, yet it is, nevertheless, sublime! What is it about? Watch it and find out!

miercuri, 14 septembrie 2011

Ai Weiwei's Pig's head

There is a backstory to the art; Ai Weiwei’s heads are larger versions of a piece designed in the 18th century by European Jesuits for the Manchu emperor Qianlong. They were parts of a famous fountain clock in the Summer Palace. However, the heads were all looted by the British and French during the Second Opium War in 1860. To date, the Chinese government has retrieved five of them (ox, tiger, horse, monkey and boar), two more (rat and rabbit) were auctioned recently at Christies to an unsympathetic patriot who refused to pay. The other five remain lost, and may never be recovered. ..... The Chinese artist Ai Weiwei began his second month of detention this week, and still the Chinese government has given an increasingly outraged and anxious world no satisfactory answers to questions about his whereabouts, his condition or the charges against him. But business as usual can sometimes be its own quiet form of defiance. Despite Mr. Ai’s absence, his plans for exhibiting his art in the West have been proceeding on schedule. Last weekend an exhibition of new work opened at the Neugerriemschneider Gallery in Berlin, which displayed an immense white banner printed in black with the words “Where is Ai Weiwei” on the front of its building. (It was designed by the artist Rirkrit Tiravanija.) A larger exhibition will open next week at the Lisson Gallery in London. And in Manhattan “Circle of Animals/Zodiac Heads,” which is being termed Mr. Ai’s first public sculpture, was proclaimed open on Wednesday morning in a drizzle at the Pulitzer Fountain in front of the Plaza Hotel. The ceremony was overseen by Mayor Michael R. Bloomberg and attended by dozens of members of the press and the New York art world, including 12 artists and arts officials who represented the absent Mr. Ai by reading short pertinent sentences from his interviews and blog posts. Citing New York as a city that “fiercely defends the right of all people to express themselves,” Mr. Bloomberg called Mr. Ai “one of the most talented, respected and masterful artists of our time.” “Circle of Animals” is a series of 12 heads of the creatures of the Chinese Zodiac, for which years are also named: rat, ox, tiger, rabbit, dragon, snake, horse, goat, monkey, rooster, dog, boar. Each head is cast bronze, roughly four feet high and set on a slender six-foot bronze base that suggests an abstracted lotus stem and leaves. Among the most sculpturally distinctive parts of the project, the bases also resemble stakes, which adds a slight touch of gallows humor. (The work will be on view through July 15 and will later travel to Los Angeles, Houston, Pittsburgh and Washington; another edition will go on view next week outside Somerset House in London.) Contrary to the title the heads at the Plaza are not placed in a circle, as they were when they were displayed at the São Paulo Biennale last year. Sited on two tiers of the fountain and all facing the north, they suggest more a kind of reviewing stand. Taken at face value they are universally familiar animal heads, like the characters in Aesop’s fables. They are also slightly generic. They could have been made by any number of artists of different nationalities over the past several decades. Yet a few of them — notably the rooster, dragon and tiger — are distinctively ferocious looking and bristle with ornate detail and texture. Others are more docile and plain; the horse could almost be an oversize My Little Pony toy. “Zodiac Heads” is a Conceptual work bodied forth as bronze sculpture that my colleague Holland Cotter rightly predicted would look “winsome” if you didn’t know the back story, but that becomes more subversive if you do. The heads are enlarged versions of those that were designed in the 18th century by European Jesuits for the Manchu emperor Qianlong as part of a famous fountain clock in the European-style gardens of the Summer Palace, or Yuanmingyuan, near Beijing. (Each of the originals spouted water for two hours a day, which may explain why the mouths of Mr. Ai’s copies are open, as if they are noisily expressing themselves.) The heads were looted when this vast complex of buildings and gardens was ransacked and burned by British and French troops during the Second Opium War in 1860, an event that remains a signal symbol of national humiliation. They began to resurface in 2000, and at this point the Chinese government has retrieved five of them (ox, tiger, horse, monkey and boar). Another two (rat and rabbit) were part of the Paris sale of the collection of the fashion designer Yves Saint Laurent and his partner, Pierre Bergé, in 2009. The Chinese government sued unsuccessfully for their return; they were successfully bid on by a Chinese collector who then refused to pay for them as an act of patriotic protest, and they are now back in Mr. Bergé’s hands. The remaining five may be lost forever. Knowing all this gives Mr. Ai’s piece a certain frisson, beginning with its mongrel origins (Manchurian, Chinese and European) and extending to his enlargement of the original work’s scale and reimagining of the missing heads. It is a seemingly benign work plundered by the West, now being shown to the West, triumphantly enlarged and reconstituted. But in interviews conducted before his incarceration Mr. Ai neatly sidestepped the importance of this knowledge, saying that it was not crucial for the public’s enjoyment of the work. “They should just look at the objects and see the connection through their own experience,” he said. The heads are also evidence that Mr. Ai’s achievement as an artist, activist, designer, writer and increasingly famous and fretted-about dissident forms a whole that may be greater than the sum of its parts. But certainly the longer he remains incommunicado, the more his courage in the face of China’s brutal power comes to the fore as the greatest part. It remains to be seen what price he will pay for his bravery. At the ceremony Mr. Ai had the final word, and the last quotation, read by Alexandra Munroe, senior curator of Asian art at the Guggenheim Museum, was especially apt: “Without freedom of speech there is no modern world, just a barbaric one.” By ROBERTA SMITH Published: May 4, 2011 www.nytimes.com

A caricature published in NiN - Belgrad, late 70's, author anonimous

a striking illustration

Published, my guess sometime in the late '70s in a Polish magazine, whose title is unknown to me, I only know the acronym used instead of it - "MP". The text talks about the groundbreaking research by Noble Prize winners (1977) Roger Guillemin and Andrew V. Schally on the Gonadotropin-releasing hormone (here you can find more about it: http://en.wikipedia.org/wiki/GnRH ). I've read the article only because of the illustration that came along, a cartoon reprinted here from "Le Nouvel Observateur". It was a quite a surprise to find such a content. The drawing's slightly defective printing enriches the image with a roving fugitive dimension... ;

vineri, 2 septembrie 2011

The Philosophy Files 1 and 2 by Stephen Law, illustrations by Daniel Postgate

Łukasz Pawlak, the designer of the cover for the Polish edition of these 2 books was so much inspired by these sketches and the story behind them that he decided to place on the covers he designed a pig's FACE! Perhaps the Face of the famous BABE - from the movie...





marți, 23 august 2011

Roata pătrată a roabei şi faţa albă a mămăligii - un interviu cu Ghenadie Popescu

Krzysztof Gutfrański.: Ce te-a făcut să te decizi să devii artist?

Ghenadie Popescu: Nu am luat o hotărâre de acest gen. Mai mult decât atât, nici nu am visat la vârsta visărilor şi nu mi-am dorit la o etapă mai cu raţionament statutul de artist. A iesit de la sine, din firescul lucrurilor care mi s-au intâmplat. Într-un fel, m-a prins ploaia în zona asta şi tot mai stau. M-am obişnuit şi nici nu mă alungă nimeni. Am uneori momente de satisfacţie, uneori mai puţin. Ca şi în orice altă activitate, ca la toată lumea.

K. G.: Ce sens are pentru tine cuvântul “hotar”?

G. P.: „Actele la control. Ce aveţi în geantă!?” Este ceva inevitabil. Dintotdeauna au existat. E în firea omului. „Actele la control. Ce aveţi în geantă!?” E în firea omului să zgârie cu ceva o bucată de pământ şi să-i convingă pe alţii că, uite, pân' aici e al lui. „Actele la control. Ce aveţi în geantă!?” Legiferarea zgârieturii - un aspect al istoriei civilizaţiilor. Drept rezultat avem harta politică a lumii. O frumuseţe de zgârieturi peste tot ce este tare sub picior şi chiar şi prin apă se bagă. „Actele la control. Ce aveţi în geantă!?” Experienţa mea de traversare a hotarului nu e atât cantitativă cât calitativa... E diversă. „Actele la contr...” Cer scuze, cred ca-i un virus. Se declanşează când vine vorba de... Să nu-i zic pe nume... de zgârietură. Am traversat linia de trecere cu diferite mijloace de transport. Situaţiile neobişnuite pe care le cream şi în care s-au pomenit persoanele care veghează trecerea îi făcea să iasă cumva din curiozitatea-de-servici, obligatorie, specifică funcţiei lor şi să dea frâu liber curiozităţii-lumeşti. Plus la asta, m-am ciocnit cu tot felul de interdicţii foarte utile pentru toată lumea şi bineînţeles, întemeiate, dar după mine, extrem de plictisitoare. Aş fi foarte mândru de legislaţia ţării mele, dacă într-o buna zi în regulamentul de traversare al frontierei de stat aş da de: „Se interzice traversarea frontierei sărind într-un picior”, sau „Persoanelor care au consumat produse alimentare în ultimele 2 ore”, sau „Fiecare persoană are obligaţia să cinstească un pahar cu vin la botul calului în momentul solemn de traversare al liniei albe”. Cât nu am fi de diferiţi, cel care impune aceste tandeme certe: al nostru - străin, legitim-ilegal, paşaport valabil - acte în neregulă, etc. este totuşi hotarul. „Actele la control. Ce aveţi în geantă!?”

K. G.: Cum ai început să călătoreşti?

G. P: Tot timpul am avut necesitatea de a ieşi şi de a mă întoarce. Odată pornit la drum chiar din primele clipe deja vroiam înapoi, acasă, la anturajul obişnuit. Deşi contemplam întoarcerea, îmi continuam totuşi calea cu un amestec de încăpaţânare, curiozitate, un soi de frică care nu lasă bucuria să înmoaie genunchii şi, bineînţeles, răbdare, răbdare de cloşcă, îi ştiu bine mirosul. Cu măsură face bine oricui. Prima escapadă a fost pe râul Căinari. Am parcurs întregul râu în doi cu un prieten. A fost o aventură grozavă. Au urmat mai multe ieşiri cu bicicleta. Dealtfel, în ultimii ani am recurs la diferite mijloace de transport. Am un deosebit interes faţă de roabă ca mijloc de locomoţie. Am călătorit mult şi cu vehicole de elaborare proprie. Pe drumuri mă simt cel mai bine, dar oricum mecanismul care a fost de la începuturi funcţionează nestingherit - contemplez întoarcerea din primele clipe ale pornirii la drum.

Teodor Ajder: Aflându-se la muncă în carierele din lagărul nazist de concentrare Mauthauzen, Stanisław Grezsiuk îşi amintea că în încercarea de a evita munca silnică, dă de o roabă. "De atunci nu mai eram singur, scrie Grzesiuk, ci în tovărăşia roabei, care devenise un fel de scut ce mă apăra de bătai[le gardienilor]." Nu s-a despărţit de roabă până la sfârşitul şederii sale în carierele de piatra. Roaba este un obiect pe care îl utilizezi adesea în lucrările tale. De ce?
G. P.: Există ceva inexplicabil pentru mine în mecanismul ataşării. Şi faţă de roabă am anume un asa fel de ataşament. Am intrat cu ea în dans, după câte-mi amintesc, în perioada când încercam să-mi clarific fenomenul robiei. Roabă-robie. Clarificarea conceptului robie am trecut-o la mesaje nefinalizate, dar cu roaba fac plimbări peste tot unde reuşesc. Roaba îmi dă senzaţia că nu-s singur. Ar fi corect să pomenesc aici de comoditatea robiei, dar o să zic de comoditatea roabei ca mijloc de transport. E extraordinar de comodă. Se potriveşte de minune cu arhitectonica şi mecanica corpului uman. De parcă ar fi continuitatea mâinilor cu palmele, care se măresc şi formează coşul roabei. Roaba are ceva uman în esenţa ei, ca şi robia, de fapt.
T. A.: În timpul rezidenței tale de aici din Torun ai petrecut câteva zile călătorind cu o roabă prin oraş. Împărtăşeşte-ne câte ceva dintre descoperirile pe care le-ai făcut.
G. P: Am descoperit oraşul pentru mine. Nu am avut nici un scop anume, roaba mi-i martoră. Nici nu ştiam până în ultima clipă cu ce voi umplea coşul roabei. L-am umplut cu zăpadă, pentru că era un bun care se găsea peste tot în oraş, era şi gratis, era neprivatizată. Pentru prima dată, datorită roabei, am realizat că în Torun zăpada nu e încă privatizată. E aşa de multă, încât poţi să o foloseşti cât doreşti. Asta a fost cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o în călătoria cu roaba prin Torun.
K. G.: În arta ta, atât în obiecte cât şi în acţiuni exista un anumit motiv comun. Deşi te ocupi de lucruri complet diferite: de treci oamenii peste hotar ascunzându-i într-o mămăliga gigantică, de mâini bicicleta de la Chişinău spre Paris ca să vizitezi o expoziţie, de dansezi cu propriul tău pat într-o clipă de răgaz sau de-ţi înregistrezi pe ascuns cu un aparat de filmat vizitatorii din atelier, în toate, cred eu, se simte un fel special de sensibilitate, o atitudine aparte pe care o ai faţă de lucruri. Ce sunt lucrurile pentru tine?

G. P.: Sunt vehicole, la fel ca şi eu pentru ele. Când eu le car, când ele mă poartă. Pentru mine, totul ce are formă este un purtător de ceva, cel puţin purtătoare de informaţie. Deseori mă opresc la ideea că lucrurile pot fi cunoscute vizual numai având ochi de nomad. Pentru modul de viaţă sedentar sunt de ajuns urechile. În societatea contemporană, sedentar-consumeristă există un potenţial imens care-i implicat în producerea materiei false pentru menţinerea circulaţiei aparenţelor vizuale, în devalorizarea imaginei. Şi ce treaba am eu cu toate astea? Maimuţăresc sau, ontologic vorbind, sunt un parazit, care nu face altceva decât să se joace cu simboluri, situaţii convenţionale, norme stabilite... Dintotdeauna am fost atras de obiecte inutile, obiecte pe care mi-a fost dificil să le arunc la gunoi.

T. A.: De ce pornind de la auditiv ca mijloc mai iubit de cei sedentari, afirmi că vizualul e folosit pe post de decor în societatea consumeristă? Eu aş susţine altceva, bunăoară, faptul că gândeşti mai „sculptural” decât alţii şi de aceea dai prioritate, iubeşti şi în acelaşi timp urăşti mai mult vizualul decât verbalul.

G. P.: Nu că-i mai iubit. E o propunere de-a mea mai fantezista. Sunetul e mai puţin încăpător ca vas şi de aceea vizualul e exploatat mai mult pentru a căra minciuna. E folosit în scopuri meschine (în publicitate, de-o pildă). Nu vreau să se ajungă la a alege dintre a deveni orb sau surdo-mut. Dac' nu priveşti chestiile astea ca pe nişte jocuri (de-a Mărgelele de sticlă descris de Hermann Hesse şi nu numai) ai toate şansele ori să înnebuneşti, ori să devii acolitul căreiva doctrini, ca mai apoi să începi să-ţi făcăluieşti cu sânge rece oponenţii ideologici.

T. A.: Grzesiuk zicea despre devalorizarea imaginii ceva de genul ăsta: „M-am obişnuit atât de mult cu priveliştea nebunilor şi a morţii incât nu mă mai impresionau în nici un fel...” N-ai vrea să comentezi cumva replica asta a lui?

G.P. : Nu sunt un comentator prea abil. Mai ales că aici e vorba despre experienţa personală a lui Grzesiuk. Omul ăsta a trecut prin situaţii în care se declanşează mecanizme de protejare interioare de cea mai înalta eficienta. Lumea numeşte acest mecanism – indiferenţa. E destul de generalizat, dar n-ai ce-i face. Cui nu-i place sa încerce sa se reformateze.

K. G. : Tratezi obiectele de parcă ar fi animate, de parcă ai întrevedea în ele apariţii unice, secrete ale vieţii...

G. P. : Termenul de „geometrie secretă” l-am împrumutat de la profesorul meu Veceaslav Fisticanu, care zicea că lucrurile simple sunt mai complicate în ceea ce ascund, decât lucrurile complicate în ceea ce scot la iveală. Îl utilizez deseori pentru a-mi îndreptăţi inabilitatea de a explica ceva. Animaţia de care vorbeşti întradevăr exista numai că spre deosebire de desenele animate, situaţiile animate sunt despărţite între ele de pauze destul de mari (grijele cotidiene), aşa că majoritatea oamenilor nu fac legătura între aceste situaţii, pur şi simplu uitând elementul precedent, fiind ocupaţi cu chestii absolut serioase. Pân' la urmă asta-i prerogativa copiilor. Pentru ei aceste situaţii sunt un material util pentru dezvoltare, ca ajungând maturi să fie preocupaţi, la rândul lor, doar de lucruri serioase.

K. G. : În lucrările tale adesea figurează animale. Care e rolul lor?

G. P. : Păi, nu ştiu de ce. Eu nu le chem. Dacă zici că sunt, înseamnă că vin singure. Nu am stăpânit vreodată vreun animal viu. Cred că am evitat inconştient responsabilitatea pentru cineva îmblânzit. Dar zic că mi-ar fi dat mult prietenia, spre exemplu, cu un câine ciobănesc, cu o gaşcă de arici năstruşnici sau cu un elefant pensionar de la circ. Am crescut la ţară şi erau permanent în jurul nostru tot felul de dobitoace. Cel mai mult îmi plăceau caii, dar cal noi nu aveam. În URSS calul era strict interzis ca proprietate privată. Probabil era considerat unitate de luptă şi era luat la evidenţă. Visul meu cel mai virtuos era să devin mânz ca să pot dormi cu caii în grajd, că tare-mi mai plăcea mirosul de acolo şi sunetul care-l scoteau caii când ronţăiau iarbă. Eram sigur că dacă o să cresc mare, ap' numai pentru a mă face căruţaş în toată legea. Cei mai în vârstă ziceau că ideea nu-i chiar reuşită, că tre' s' vreau să devin medic, inginer... Dar acu, având la mână carnetul de muncă, pot constata că nici căruţaş, nici medic şi nici chiar inginer nu am ajuns.
Ca şi mulţi dintre colegii mei de specie, care utilizează animalele pentru a fi puternici transformându-le în cârnaţi, pârjoale, blănuri, hot-doguri sau, pentru a deveni mai buni şi mai generoşi, unii dintre noi elaborează structuri de protejare a animalelor, le cos haine elegante, vizite sistematice la coafor, le lasă în moştenire averi uriaşe, utilizez şi eu animalele în pictură sau obiectele mele. Mă interesează în special aspectul lor simbolic. De exemplu, îmi zic viţel dacă dau grăbit peste cap un pachet cu lapte direct de pe raft din supermarket. În mod firesc prezenţa unui viţel în carne şi oase în compartimentul de lactate al supermarketului X este practic imposibilă. Dar cu câtă uşurinţă şi naturaleţe mă categorisesc viţel sau îl numesc măgar, berbec, ţap, şacal, căţea, porc pe aproapele meu care nu-mi vine la socoteală. Sau le zic iepuraş, veveriţă, pisicuţă, vultur, leu celor de la care vreau să obţin câte ceva. Închipuiţi-vă corabia lui Noe plina cu indivizi , în perechi desigur, care având aspectul fizic al omului sunt de fapt porci, berbeci, scorchii, măgari. Bună treabă, nu ?

T. A.: Istoria artei ne arată că mulţi dintre artiştii care se ciocnesc de problematica animalului ajung ineluctabil să se frământe şi asupra baligei, uneori o folosesc doar ca imagine, alteori ca materie primă în obiectele pe care le făuresc.

G.P.: Optimist, dar să ştii că şi în cazul când meditezi despre condiţia umană, dacă eşti onest şi liber, tot acolo dai. Numai cei angajaţi politic vorbesc despre nuş' ce spirit, măreţie, pe când adevărata artă e despre partea mai excrementală. Partea pe care omul o ascunde de alţii, pe uşa căreia pune clanţa.

T.A.: Ai folosit de mai multe ori tizicul.

G. P.: Şi în cazul ăsta e vorba despre alegorii. Am o lucrare-video care se numeşte “NNapoi la entuziasm”. E alcatuită din 2 componente: procesul de facere a tizicului şi secvente-găsite, preluate din documentarul realizat de Dziga Vertov în 1930 “Entuziasm”. Cu intervenţii de inversare şi accelerare în componenta cu tizicul. E o piesă video cumva mai personală, ţine de oameni dragi mie , din care cauză pierde din certitudinea estetic-conceptuală şi la general aş zice că este chiar un film patriotic.
Mai este şi „Dictionatrul român-moldovenesc”, tot din tizic şi ăsta. E o carte pliantă. Am folosit tizicul drept hârtie, pe care am scris în Braille cu alice de plumb Balada Mioriţa. Mi-au dat premiul Ministerului Culturii şi Cultelor din Romania pe el - 25 milioane de lei vechi. Cu alte cuvinte, m-am făcut multimilionar cu tizicu. Când mă porneam la Chişinău cu foile de tizic taică-meu îmi zicea să-mi pun în geantă nişte fasole sau cartofi. “Da ci bagi, măi, tizicu ista în geantă?” Iar eu: „Taci tatăi, că la Chişinău tizic nu găseşti aşa uşor, dar fasoli şi cartofi - cât vrei!”.

K. G.: Cine sunt eroii tăi? Cine crezi că se află la izvoarele inspiraţiei tale?

G.P.: Nu prea am ce spune aici. De mult timp nu mai privesc televizorul, aşa că nu-s la curent cu topul eroilor. În loc, mă întreţin cu personaje vii, de la care mereu primesc lecţii de conviețuire. Sunt diferiţi ca vârstă, stare socială sau dispoziţie de moment. În atelierul de pictură, unde m-am aflat o perioadă de timp, orice beţie ordinară sau fastuoasă o numeam inspiraţie. Nu m-am gândit care ar fi izvoarele inspiraţiei. Poate, în primul rând, lipsurile. Inspiraţia e ca un reflex de a acoperire a găurilor. Cu ce ? Cu orice am la îndemână...

K.G.: Ce înseamnă pentru tine mămăliga, care, dealtfel, figurează în lucrările tale ca o substanţă de bază, aş numi-o chiar „cosmică”?

G.P.: În afară de aceea că înseamnă totul, mai e şi o masă caldă, hrănitoare care scoate aburi anume în momentul în care toată lumea aşteaptă anume asta - să scoată aburi. Cineva îmi spunea că încă din antichitate până în timpurile noastre mămăliga e servită în mod ritualic în timpul semnării tratatelor de pace dintre părţile aflate în conflict. E peste tot aşa, nu contează dacă se cultivă sau nu porumb pe solurile părţilor aflate în conflict. Dacă nu e, apoi se importă făină. La urma urmelor, moldoveni sunt peste tot, chear şi în Indonezia, unde fac şi revoluţii. Apropo, tot Mămăligă se numea- Vasile fiul lui Panteleimon din Paşcani- erou naţional al poporului indonezian. A luptat pentru eliberarea de sub jugul colonial.
La ea acasă, în Basarabia sau ce a mai rămas din Basarabia, se zice că mămăliga nu are nimic cu revoluţia, cică nu exploadează... e un autoreproş, ajuns zicală. Şi din haragi tre' s' ţuşnească gloanţe - asta ar fi o zicală pe potriva unei naţiuni care se respectă.
Am un interes aparte pentru mămăligă. În primul rând pentru forma ei, mai precis spus profilul. Aşa profil nu am mai intâlnit nicăieri. Doar poate piramida lui Cheops, luminată de soarele în zenit. Însă, nu am văzut cu ochii mei piramida din Giza, doar pe reproduceri şi de aceea nu o luăm în calcul. În ceea ce priveşte conţinutu,l e mai încurcată treaba. Am sculptat o serie de obiecte, care ating într-un fel sau altul complexele şi aspiraţiile poporului din care fac parte.

K.G.: Sunt curios să-ţi aflu opinia despre instituţiile culturii de la voi.

G.P.: Încă nu sunt perfecte. Concluzia nu-mi aparţine. Se aud vorbe. Eu sunt angajat într-o instituţie de cultură - Muzeul de Etnografie. Cei drept, muncesc în sectia tehnica, aşa că-s responsabil doar parţial de imperfecţiune.

K.G.: Se poate oare spune că şi în aceste instituţii apare o mecanică similară de mimitism, ca de exemplu, în aşa numitul proces de transformare economică în Europa de est?

G.P.: Sigur că se poate spune. Ce-am face fără mimetism? Se raportează la specificul zilei de azi şi cred că e un răspuns corect. Nu? Eh, ce-aş mai bârfi eu acum una sau mai multe instituţii de cultura... dar nu-mi vine nimic în cap. Mai degrabă îmi apar în faţa ochilor lumea pe care am întâlnit-o în această sferă. O diversitate de caractere, foarte multa lume bună, simpatici, binevoitori, beţivi, perseverenţi, şmecheri, responsabili şi iresponsabili, machiaţi, erudiţi şi pur şi simplu oameni de treabă. Naiv fiind prin excelenţă, bănuesc eu, mimează şi ei între ei.

K. G.: Există oare în Moldova o "mafie" a culturii? Daca da, apoi cum se manifstă?
Nu se poate fără mafie! Suntem doar urmaşii Romei, şi de la Roma până în Sicilia sunt doar trei zile de mânat lejer bicicleta. Avem tot dreptul să folosim cuvântul respectiv. Plus la asta suntem într-o zonă unde se experimentează fără scrupule. Dar mă ia groaza la gândul că în cultura noastră există mafie. Poate în incultură ? Deoarece la noi nu există ministerul inculturii, funcţia de administrare, de gestionare a acestei structuri e preluată de mafie. Unde pune mâna mafia acolo-i ordine. Sunt puse pe roate caravele de tot felul, înfloreşte importul de televizoare care arată doar un fel de limbaj sau mai bine zis limbă. Cei din regiunea de unde provin aceste televizoare dintotdeauna au avut mare grijă de starea spiritual-emoţională a populaţiei de pe la noi. Se mai vorbeşte şi de persoane de legătură. Se numesc când cumătri, când nanaşi, când fini, uneori, să-mi fie cu iertare, chiar plemianici.
K.G.: Prin instalaţia cu craveţi, pe care ai pus-o la cale în Torun, ai afirmat că ai adus "alt" trecut dintr-o ţară a lumii a "treia", cum să înţeleg asta?

G.P.: Mă refeream la partea a doua a instalaţiei, adică la ceea ce era în interiorul gardului din cravate - un podium sportiv cu 3 feluri de bucate pe el. La felul întâi - borş, doi- terci cu pârjoală şi trei - compot. Toate astea fiind o formulă culinară elaborată de aparatul partinic stalinist pentru întregul popor sovietic. Prin prisma acestei formule culinare mă refeream la acea parte a trecutului sovietic de care, consider, e timpul să ne debarasăm. De la cosmetică pentru mulgătoare, până la cărticica de rugăciuni pentru cosmonauţi, toţi primeau formule de existenţă emise de partid. Abaterea de la linia elaborată de partid se pedepsea în numele unui viitor luminos. Viitorul văzut luminos atunci, devenind prezent, care este cum este, a adus cu sine trebuințele populației de a avea o instrucţiune unică de existenţă, de a se afla într-o dulce şi romantică stare de iresponsabilitate. Mentalitatea majorităţii nu a suferit mari schimbări - tot sovietică rămâne. Formula culinară scoasă în stradă şi împrejmuită cu un gard din cravate viu colorate dar vechi, cumpărate la mâna a doua, gard care la rândul său semnifică limitarea, interdicţia, getoizarea unui spaţiu, este mai degrabă o mărturisire a regretului decât o pocăinţă faţă de trecutul care încă n-a trecut.

T.A. : Am auzit ca recent ai dat o fuga cu o roaba până în Transnistria. Cum a fost?

G.P. : Am cărat roaba de la nord (Camenca) la sud (Dnestrovsc) timp de 6 zile. Roaba, bineînţeles, era tricoloră. A fost puţin tensionat, dar cred că focarul tensionării se afla mai mult la mine în cap sau poate pur şi simplu am avut noroc. Nu am avut aventuri neplăcute cu organele respective, deşi cred că şi eu semănam mai mult cu un vânzător ambulant de "pirojoace". De câteva ori am fost întrebat de către cei pe care-i întlneam în cale dacă nu am pirojoace cu varză.






































Mai multe despre Ghenadie Popescu aflaţi aici:
http://ghenadiepopescu.wordpress.com/

marți, 16 august 2011

Pig-lamp














If I remember correctly, the pig-lamp actually talks to Amelie in this wonderful piece of cinema by Jean-Pierre Jeunet. The designer of the lamp is Michael Sowa. I saw it in a shop in Den Hague. You can order it for the price of 199.00 Euro.

The bad movie and the misterious pig











"Immortal Beloved" - a bad movie by Bernard Rose. A waste of time if not for the costumes and the music and the mysterious pig that travels with the Napoleon's army... Did the soldiers used it to look for truffles, or it was simply food walking? The pig seems to be the only character unconcerned with what is going on in the scene: the french soldiers are raping an Austrian countess...

a 100% Pig TV here: http://www.youtube.com/TVPigs


luni, 13 iunie 2011

Radu mamii,iarasi-n gratia Justitiei RM si mereu in serviciul guvernantilor.











Astazi s-a mai confirmat inca o data, ca monstrii din organele de drept sunt creati de catre guvernare si mentinuti in functie de justitie. Aceasta, din pacate este realitatea in Republica Moldova. Asa sa intamplat in cazul controversatului politist de la Ungheni, Radu Baranov. Spre regret, acesta nu este un caz unical. Astfel, undivizii care ne omoara prin comisariate, sunt mai apoi achitati de catre Curtea de Apel.

Asta inseamna concetatene ca, esti urmatorul care vei nimeri in curand in labele lui Baranov si va juca fotbal cu tine in comisariate sau la tine acasa.


Vezi mai jos cum judecatorul Skiopul ,Judecatoria Ungheni ,i-a mai dat o data castig de cauza lui Baranov:










Poliţistul bătăuş revine în funcţie! Este vorba despre Radu Baranov, fostul şef adjunct al poliţiei criminale din Ungheni. Hotărârea a fost luată de Curtea de Apel Chişinău. Eugeniu Onică, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, a declarat pentru Jurnal TV că ministerul va face declaraţii după ce instanţa va prezenta decizia.

La 2 luni de la demiterea sa, Radu Baranov a contestat la Curtea de Apel hotărârea Ministerului şi a cerut să fie restabilit în funcţie. Pe 10 iunie, judecătorul a examinat dosarul şi i-a dat câştig de cauză poliţistului. Astăzi, fostul şef adjunct al poliţiei criminale din Ungheni şi-a îmbrăcat uniforma şi a revenit la comisariat. Informaţia a fost confirmată pentru Jurnal TV de către, comisarul oraşului Ungheni, Iurie Deremeu. Ziua de muncă a lui Baranov s-a sfârşit, însă, repede. Comisarul i-a cerut să plece. Şi asta pentru că nu există vreo decizie a Ministerului de Interne, prin care Baranov ar fi repus în funcţie.

Curtea de Apel a emis hotărârea acum 3 zile şi, potrivit procedurii, decizia motivată urmează să fie eliberată până luni, 20 iunie.

Radu Baranov a fost demis de Ministrul de Interne pentru discreditarea imaginii poliţiei. Asta după ce Jurnal TV a difuzat o înregistrare video în care Baranov este surprins lovindu-l de două ori pe un tânăr chiar în comisariat. Instanţa din Ungheni l-a recunoscut pe Baranov vinovat de exces de putere şi i-a aplicat o amendă de 1600 de lei.


vezi aici :Radu Baranov achitat de Curtea da Apel

sâmbătă, 11 iunie 2011

Sindromul Stockholm sau persecutarea continuă ,declaratii de frica in dosarul ,,7 aprilie,,.



































Veceslav Gurita, (Cahul, Slobozia Mare), victima evenimentelor din 7 aprilie 2009. Retinut la 8 aprilie noaptea ,batut de mascati, tinut in curtea CGP-ului .Guvernul RM i-a achitat 5 000 lei ca despagubiri morale.Guvernul României i-a organizat un tratament in Romania. Primaria mun.Chisinau i-a acordat ajutor material in suma de 10 000 lei.

După toate acestea, Veaceslav Guriţă vine în instanţă, unde, sub jurămţnt, face declaraţii mincinoase ca să-i apere pe poliţiştii torţionari. Culmea e că acesta se declară prieten cu unul dintre ei, pe nume Igor Pântea (Hărbălău şi a susţinut ferm că este cel mai bun om din CGP. Nu găsesc nici o explicaţie în acest caz în afară de două:

-Veaceslav Guriţă a nimerit întâmplâtor printre victimele de la 7 aprilie 2009 şi încearcă să tragă foloase financiare şi nu este exclus că a fost plătit de poliţistul pus sub acuzare pentru tortură, Pântea;

-în urma celor petrecute cu el a fost grav afectat de sindromul Stockholm, adică victima ia apărarea sau se îndrăgosteşte de călău.

Consider că structurile statale, precum şi cele neguvernamentale ar trebui să ia în consideraţie acest caz înainte de a decide să-i mai facă favoruri sau să-i acorde ajutoare lui Guriţă şi altora indivizi ca el. Nu ştiu cum va putea privi în ochii celorlalţi tineri din Cahul, care au fost maltrataţi în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.

Trezeşte nedumeriri şi un alt martor, un pedagog din Coloniţa, Ion Bâzgu, căruia i-a fost reţinut de la şcoală copilul minor. Şi acesta a depus în instanţă, sub jurământ, mărturii mincinoase, pentru a apăra poliţiştii torţionari. În timp ce făcea declaraţii, se observa că se află în tensiune, că este la maximum. În acest caz nu pot să-l acuz pe pedagogul Bâzgu, îl înţeleg ca pe un tată, care face orice ca să-şi protejeze copilul. Dar nu ştiu cum va aprecia gestul său fiul lui, care la 7 aprilie a ieşit să protesteze pentru un viitor mai bun.Un lucru îmi este clar, Bâzgu a fost impus să facă declaraţii mincinoase.


Să vedem ce vor spune în instanţă Ion Raru(cahul) şi Prodan Ilie, victime ale evenimentelor din aprilie 2009, care, de asemenea sunt invitaţi de poliţiştii torţionari să facă declaraţii mincinoase, pentru a-i scăpa basma curată, după ce m-au torturat cu bestialitate. Oare vor trăda şi aceşte idealurile pentru care s-au jertfit în aprilie 2009?


ascultati aici: ...pana la urma am ramas prieteni. Nu va radeti !

duminică, 5 iunie 2011

acest obscur obiect al placerii / Cet obscur objet du desir














In "Cet obscur objet du desir" (1977)a lui Luis Buñuel apar 3 animale: un soarece, o musca si un godacel. Soarecele e strivit de dintii unei capcane cand protagonistul principal, un burghez bine aranjat, incearca sa cumpere cu bani grei dragostea unei fete de la mama ei. Musca apare inecata intr-un pahar servita protagonistului, musca pe care un chelner a tot fugarit-o fara nici un succes zile intregi se face prinsa de la sine in paharul bogatasului, care discuta cu un var despre numarul mare de femei disponibile in orice clipa. In sfarsit, godacul, invelit in fase ca un bebelus, purtat in brate de una dintre cele 2 femei (tingance?) care ii ghicesc bogatasului in palma. Este singurul animal pe care omul il mangaie, precum ar fi mangaiat si un copilas. Ghicictul femeilor e rasplatit cu bani.
O alta linie ideatica majora in film sunt atacurile teroriste mai peste tot in Europa. Avioanele sunt deturnate, iar apoi se prabusesc cu toti pasagerii. Explozii la tot pasul. Masini furate. Impuscaturi pe strada. Buñuel ne prezinta o Europa unde lumea nu se simte in siguranta. Dar cel mai important, atacurile terorise sunt lipsite de sens, caci singurul fel in care influenteaza felul de a gandi a "oamenilor asezati" e ca in loc de bilet clasa I la avion, e mai bine sa se ia bilet calsa I la tren, e mai putin periculos, trenurile doar nu se pot prabusi...