miercuri, 1 februarie 2012

expozitie din seria kakaArt in fata Procuraturii Generale de ziua Procurorului

Tradițional, de ziua lucrătorului din Procuratură, celebrul Anatol Mătăsaru a venit în fața sediului Procurarturii Generale, pentru a-i felicita pe procurori. Ca și anul trecut, oamenii legii l-au inspirat pe Mătăsaru la o „creație din fecale”. Mătăsaru a protestat astfel față de activitatea corpului procurorilor, dar și judecătoresc, exprimându-și nemulțumirea că dosarul 7 aprilie nu a fost dus până la capăt, iar polițiștii torționari au scăpat de pedeapsă.

Mătăsaru a prezentat pe scările Procuraturii o întreagă expoziție insiprată, cum spune el, din curentul „Caca-Art” dar și o compoziție „sado-mazo” din păpuși gonflabile, care reprezintă, în opinia lui, situația din sistemul judecătoresc. Femida, „o fată rea, cu un comportament ușuratic”, îl torturează pe cetățeanul simplu, iar alături este omul legii, o combinație dintre ființă umană și măgar.


Printre exponatele prezentate am putut găsi „Organele și afacerile interne din cadrul MAI” - un mulaj al intestinelor mâncate de viermi, „Vanika-Vstanika”(președintele CSJ, Ion Muruianu) - un mulaj ce imită mase fecale, care nu-și pierde echilibrul, „Raslabon” - un mulaj de fecale în scaun, care îl reprezintă pe judecătorul Dorin Popovici în „celebra” sa fotografie, „ExcreMENT comunist” și multe altele. Mai apoape de ușa sediului PG, Mătăsaru a pus un sicriu cu inscripția „organele de drept”, care, potrivit lui, simbolizează că justiția în Moldova este moartă.

UNIMEDIA amintește că anul trecut, Anatol Mătăsaru s-a prezentat în fața sediului PG din Capitală, purtând o mască de porc, animal, care în opinia lui, îi reprezintă pe „Porcurorii corupți”. Bărbatul a adus și un mulaj de excremente fecale, pe care l-a numit „keks”. Pentru acest „cadou”, Mătăsaru a fost amendat cu 900 de lei - polițiștii au catalogat gestul bărbatului drept huliganism.


video






video






video



http://curaj.tv/reportaj/justitie/matasaru-face-o-expozitie-civica-la-procuratura/

http://www.eurotv.md/stire-cadou-pentru-procurori

http://prime.md/ro/news/matasaru-revine-expozitie-de-excremente-in-fata-procuraturii-generale-2008273/

www..md/#cadouri-pentru-procurori-331606

http://trm.md/ro/social/protest-in-fata-procuraturii/

www.tv7.md/ro/news/?action=view&id=8851


http://www.protv.md/stiri/social/video-cadou-inedit-de-la-anatol-matasaru-vezi-cum-i-a-felicitat.html


video video

Un comentariu:

  1. un video mai aplu :
    http://www.youtube.com/watch?edit=vd&v=scVzEfahOsk


    https://picasaweb.google.com/matasaru2004/Kakart#5739473278072089442

    RăspundețiȘtergere