Decomposition with music

Chen Wenling
http://hifructose.com/2013/04/23/the-grotesque-satirical-sculptures-of-chen-wenling/

Oamenii manâncă porci morţi, ştiaţi?

sursa> http://www.antena3.ro/romania/secrete-murdare-porci-ingrasati-in-ajunul-craciunului-cu-gaini-moarte-238416.html
Porcul care ajunge pe masa de Crăciun a românilor ar putea fi hrănit cu pui şi găini moarte. Păsările sunt cumpărate, pe ascuns, de la fermele avicole şi folosite ca hrană de către persoane care cresc animale în gospodăriile proprii, scrie România liberă.

Unii dintre ţăranii din sudul ţării folosesc această metodă, pentru că păsările moarte sunt ieftine, iar porcii se îngraşă mai repede.

Animalele crescute astfel în propria curte sunt vândute apoi în preajma Crăciunului.

Practica este interzisă în Uniunea Europeană, din cauza bolilor care pot fi transmise la om. Vânzătorii de la Avicola însă folosesc un limbaj cifrat pentru a face tranzacţiile fără a atrage atenţia autorităţilor.

http://www.kmkz.ro/de-pe-teren/reportaje/povestea-porcului-guest-post/

Povestea porcului (guest post)

17 decembrie 2013 

 

Dimineața. Frig. Cînd e dimineața și e frig îmi place să-mi frec nările de grilajul țarcului. Da, asta o să fac. O să-mi frec nările de grilaj. O să îmbrățișez cu nasul meu umed și rotund un romb micuț de fier din zecile de romburi micuțe de fier ale grilajului pînă simt că sînt una cu grilajul. Asta o să fac. Vreau. Pot. Îmi înving lenea și mă ridic. Trec printre mușuroaiele ascuțite de nămol înghețat și daaa, chiar acum îmi lipesc nările de grilajul înghețat. Închid ochii de plăcere și, cînd îi deschid din nou, grilajul pare să fie acolo, lipit de nasul meu, dintotdeauna. Mi-a crescut un grilaj pe rît! Îmi vine să rîd.
Zgomote. Oameni. Nu-mi plac oamenii. Oamenii miros urît. Nu asta mă deranjează la ei. Mă deranjează că nu știu ce vor de la mine. De la toate celelalte animale pe care le cresc în gospodărie par să tragă cîte un folos. Doar mie îmi dau să mănînc și mă răsfață zi de zi cu nămol și cu grilaj umed și rece, numai bun de frecat nările pe el. Oare ce pun la cale?
Foame. Aburi. Și astăzi femeia cu pantaloni de bărbat mă îndoapă cu pîine înmuiată în apă caldă. Oare ei își imaginează că-mi place pîinea înmuiată în apă? Nu mai contează. Mi-e foame și mănînc. În timp ce înfulec, simt cum ceva cald și moale îmi atinge urechea. Ridic privirea. Este puiul de om care se joacă cu alți pui de om și mai mici decît ea, din plastic. Mereu pune mîna pe mine. Mîna ei nu e nici rece, nici tăioasă, ca grilajul. Totuși îmi place. Ridic vesel nasul și-l lipesc de mîna ei. Chicotește. Nu-și retrage lăbuța, ca oamenii mari. Mă întreb dacă nasul a apucat să mi se încălzească de la mîncare sau a rămas înghețat de la grilaj. Important e că puiul de om rîde. Îmi place cînd rîde, se aude frumos.
Seară. Voci. Nu am văzut niciodată atîția oameni în curte. Imaginea e atît de nouă încît nu mă pot hotărî dacă îmi place sau nu. Nici nu am timp să o fac, pentru că cineva se apropie de țarcul meu. Se apleacă. De ce se apleacă? Ridică grilajul încet pînă lasă o gaură mare în el. Oare aș putea să încap pe acolo? Probabil. Dar de ce aș ieși? E plin de oameni în curte, nu știu cum vor reacționa. Par destul de sperioși. Nu ies. Mă așez pe burtă în nămol și-l privesc pe sub pleoape pe cel care a deschis grilajul. Dar ce face? Se apropie de mine, calcă prin noroi fără să se ferească și să țopăie, ca femeia cu pantaloni de bărbat. Știam eu că le place nămolul și lor. Nu are ce să nu-ți placă la el. Omul vine prin spatele meu și mă înghiontește în șold. Țip și fug prin portița deschisă. Oamenii mari fac un cerc în jurul meu. Unii au în mîini obiecte ascuțite cu care i-am văzut uneori în curte făcînd dintr-o găină două găini mai agitate. Nu-mi plac obiectele ascuțite. Încerc să fug printre picioarele lor. Nu reușesc. Simt cum mi se aruncă toți în spate. Nu pot întoarce capul să văd cîți sînt. Nici măcar nu sînt atît de grei cum mă așteptam. Nu cred că vor să ne jucăm. Urlu și încerc să fug, dar doi dintre ei se opintesc și mă răstoarnă pe o parte. Ceilalți mă încalecă. Nu pot să respir, atît de mare e grămada care mă ține nemișcat. Toți sînt aici și se lipesc de mine cumva. Singur puiul de om stă la distanță de cîțiva metri și mă privește în ochi. Nu te teme, pui de om! Știi doar că nu-ți fac nimic. Nici eu nu mă tem, vezi? Puiul de om își duce mîna la gură. De ce? Pînă acum mi-o ducea doar mie. O înțepătură puternică mă face să urlu ca niciodată. Simt cum obiectul ascuțit îmi intră adînc în gît și tresare de parcă ar căuta ceva. Pentru o secundă mă uit la oamenii mari. Par mai liniștiți. Mă întreb dacă încă urlu. Cred că da. Dar durerea a trecut deja. Acum simt ceva cald scurgîndu-mi-se pe părul aspru. Oamenii încep să slăbească strînsoarea. Dau să mă ridic, dar nu pot. Sînt obosit. Mă uit spre grilaj și e la locul lui. Mi-aș dori să-mi lipesc nasul de el. Vreau acum. Nu pot. Mă uit înspre puiul de om și e tot acolo, dar parcă pare mai departe. Încă are mîna la gură și ochii îi sclipesc într-un mod ciudat. Mi-aș dori să vină să-mi pună mîna pe ureche. Dar nu vine. Se uită doar la mine, iar acum obrajii îi sînt plini de rouă ca aceea care astupă uneori, dimineața, cîte un ochi al grilajului și face ca lumina să se vadă ciudat prin el. Nu te teme, pui de om! Nici eu nu mă tem, vezi?
Porcul

Emilio Rangel

EMILIO RANGEL & MISS PIGGY

“Sleeping Beauty”

Dancers from the Scottish Ballet prepare backstage for the dress rehearsal for their current production of “Sleeping Beauty” at the Theatre Royal on December 16, 2011 in Glasgow, Scotland. “Sleeping Beauty” opens at Theatre Royal, Glasgow on December 17th and runs until December 31st, before touring to Edinburgh, Aberdeen, Inverness and Newcastle Upon Tyne in January and February 2012. (Photo by Jeff J Mitchell/Getty Images)

http://avaxnews.net/appealing/Dancers_From_The_Scottish_Ballet_Prepare_For_The_Christmas_Season.html

11 gardieni-torţionari condamnaţi

Judecata din Szczecin, a condamnat în 20 iunie, 2013, cu pedepse de până la doi ani de puşcărie cu suspendare şi amenzi 11 gardieni-torţionari, angajaţi ai serviciului de penitenciare al RPP (Republica Populară Polonă) după 31 de ani de la producerea unui incident de tortură – bătaia unor deţinuţi politici în puşcăria din Wierzchow Pomorski. Incidentul cu pricina a avut loc în data de 13 februarie 1982, când mai mulţi activişti ai mişcării "Solidaritatea" au fost dezonoraţi şi bătuţi cu pumnii, cu picioarele şi cu bâtele de către paznicii puşcăriei. Cei 11 gardieni au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi cu pedepse de până la doi ani de puşcărie cu suspendare dar şi cu amenzi. Nu au fost pedepsiţi toţi torţionarii, căci între timp unii dintre ei (5 la număr) au dat ortul popii. „Pedepsele cu suspendare au o valoare simbolică, căci toţi cei condamnaţi sunt în prezent trecuţi de 70 de ani. Vor fi în schimb amendaţi, deşi cu cote mai mici decât cele cerute de mine", a declarat după proces procuratoarea din partea IPN – Institul de Memorie Naţională – Iwona Chamionek. E foarte important că judecata a decis că incidentul a fost un caz de crimă împotriva umanităţii. Ceea ce înseamnă că astfel de fapte nu sunt supuse statutului de limitare în dreptul penal polon. Până când e doar a treia condamnare de acest gen, dar, probabil, nu şi ultima.

În primele zile ale legii marţiale (introdusă în RPP în data de 13 Decembrie 1981) în puşcăria respectivă au fost aduşi circa 100 de prizonieri politici, membrii grupului „Solidarnosc”. Aceştia au fost închişi în celule obişnuite. Incidentul de tortură a fost, se pare, pricinuit de faptul că unii deţinuţii au descoperit în celulele lor un dispozitiv de ascultare, pe care l-au dezasamblat şi l-au ascuns într-un borcan cu UNTURĂ. Arestaţii care au descoperit dispozitivul au fost transferaţi în carcere. Deţinuţii ceilalţi, în semn de protest, în data de 13 februarie 1982, au început să facă mult zgomot, lovind cu farfuriile de metal în gratii, intonând cântece patriotice şi religioase. Drept răspuns şeful închisorii a dat ordin, ca toţi deţinuţii nemulţumiţi să fie scoşi din celule şi trecuţi prin aşa numitul „coridor al sănătăţii”, format din gardieni. Trecând prin acest spalier din gardieni, deţinuţii erau snopiţi în bătăi.

În aceeaşi zi, mai spre sprea seară, a fost făcut un apel. Mulţi deţinuţii nu au fost în stare să iasă la apel din cauza traumelor suferite. Gardienii intrau în celulele de unde nu ieşiseră toţi deţinuţii aplicându-le din nou pedepse corporale dure.

-după Wyborcza, vineri, 21 iunie, 2013-

Cindy Sherman

At a costume party, we know what to expect. People are free to take on a new persona; people are not who they seem. Hiding behind a mask is all in good fun.
Not so with Cindy Sherman’s huge costume party of a solo show at the Museum of Modern Art (on view through June 17, 2012). We know Sherman herself is behind the mask; she is the subject of all 170 photographs and appears as a different person in each one.
Sherman’s costumes often mimic nature: freckles, scars, tattoos, hair, wrinkles, pregnancy. We don’t usually expect those sorts of attributes to be fake.
Sherman makes us wonder: When we encounter a stranger, is what we see what we get? Can we tell from outward appearances that a person is trustworthy or kind? We have to figure that out on our own, as Sherman’s work reminds us. We have to look more deeply and rely upon gut instinct.
The image above, “Untitled #140,” is part of the Nasher Museum’s permanent collection and was recently on view. The pig disguise makes sense in the context of the thorough MoMA exhibition, which features the artist as clown, Renaissance explorer, pregnant woman, grandmother, bombshell, school marm and many more.
More from MoMA’s website: “To create her photographs, she assumes multiple roles of photographer, model, makeup artist, hairdresser, stylist and wardrobe mistress. With an arsenal of wigs, costumes, makeup, prosthetics and props, Sherman has deftly altered her physique and surroundings to create a myriad of intriguing tableaus and characters, from screen siren to clown to aging socialite. Bringing together more than 170 photographs, this retrospective survey traces the artist’s career from the mid 1970s to the present.”
IMAGE: Cindy Sherman, “Untitled #140,” 1985. Color coupler print, 71 15/16 x 48 1/16 inches (182.7 x 122.1 cm). Edition 6 of 6. Collection of the Nasher Museum of Art at Duke University, Durham, North Carolina, USA. Museum Purchase. 1992.9.1. © Cindy Sherman.

http://nasher.duke.edu/2012/03/cindy-sherman-whos-behind-the-mask/

Conlucrarea. Îndreptar pentru copii.

 

"...Priveşte în ochiul porcului,  văd totul..." 

/Cypress Hill/

 "Conlucrarea. Îndreptar pentru copii" e o colecţie de întâmplări (în polonă) care ar trebui să-i îndrume pe copii  întru o participare mai activă alături de alţi membri ai societăţii la tot felul de acţiuni de creaţie, comunitare sau să-i ilumineze despre cum anumite relaţii de colaborare deja funcţionează şi sunt indispensabile în societatea noastră. Am făcut vrând-nevrând legătura cu un alt manual de comportare, cu "Să fiţi fericite fetelor!" a lui Anatolii Markuşa (editat în rusă în 1983, iar în româneşte, cu alfabet chirilic, în 1989, traducere Iu. Cârchelan.).

În acel manual, apare la un moment dat următorul fragment: "Acum mulţi locuiesc în apartamente mobilate, (poreclite mobilament), şi au câte un singur copil. Copil-suvenir. Şi dumneata vrei ca aceşti copilaşi-suvenire să nu-i dispreţuiască pe cei de o seamă cu dânşii? Ei doar vin în ospeţie la colectiv (şcoală), pe când noi trăim în colectiv (familie)! E biciuitor? Biciuitor! Dar e drept? Cred că doar parţial... Suntem legaţi, depindem unii de alţii şi purtăm răspundere unii pentru alţii - începând cu creşa şi terminând cu azilul de bătrâni. Dependenţa care ne leagă, vrem noi ori nu, stă la baza existenţei noastre... Poate că fetele de azi, pur şi simplu, nici nu gândesc cât de greu e să trăieşti aparte de "cârd"... Astăzi robinzonii au ieşit din modă...".
În "Conlucrarea..." apare un exemplu a colaborării proaste. Într-o şcoală erau copii bogaţi şi săraci. Copii bogaţi aveau ce mânca la amiază, cei mai puţin avuţi - nu. S-a decis să se colecteze bani, ca să se poată cumpăra mâncare şi pentru cei mai dezavantajaţi financiar. Parcă totul trebuia să fie bine. Dar s-a întâmplat altceva. Copii bogaţi au primit la amiază, ca de obicei, felul întâi, felul doi, etc. Iar copii care nu-şi permiteau să plătească, au început să primească câte o chiflă cu crenvuşte. În loc să se muşamalizeze cumva diferenţele dintre cele două grupuri, acestea au fost accentuate în defavoare copiilor mai puţin avuţi...
Manualul tratează foarte îngăduitor şi chiar contradictoriu progresul tehnologic. E perceput drept un proces oarecum natural. La fel tratează şi anumite rutine noi induse de explozia tehnologică din viaţa de zi cu zi ale oamenilor. Începe cu o povestire despre o familie, care călătoreşte într-un orăşel montan, probabil european. Vremea e idilică. Părinţii sunt absorbiţi de fotografiere. În timpul ăsta fiica lor minoră se îndepărtează de ei şi ajunge pe un iaz acoperit de gheaţă. Gheaţa se sparge şi fetiţa se scufundă în apa geroasă. Tatăl fetei sare după ea în apă, dar doar după 30 de minute reuşeşte să o scoată din apa rece. Fata nu e conştientă. Inima i s-a oprit. E chemată ambulanţa. De urgenţă e trimis un elicopter, care are la bord şi o maşină cord-pulmon.  Pe loc e efectuată o operaţie de înlocuire valvulară. Fetiţa începe iar să respire. E salvată. Desigur, datorită maşinei cord-pulmon şi colaborării echipei de salvare fetei i-a salvat viaţa, dar dacă părinţii ei nu erau ocupaţi cu o altă invenţie tehnologică - aparatul de fotografiat, probabil nu s-ar fi ajuns la înscrierea situaţiei respective în cărţulie. Maşinăriile care ne înconjoară, şi care ar trebui să ne uşureze existenţa, de fapt, de multe ori, ne pun viaţa în pericol.
Ca şi în cartea lui Markuşa (ilustrate de B. Jetovski), şi acest manual e înzestrat de o seamă de ilustraţii haioase. Sunt semnate de Anna Pluta. Ilustrata care nu putea să nu-mi atragă atenţia reprezintă un porculeţ cu ochelari, aşezat în faţa unui aparat de joc.

În carte e scris că porcii, învaţă repede şi pot colabora între ei în efectuarea unor sarcini, de ex. pot deschide portiţa cocinei. Printre crescătorii de porci circulă legende ale unor spectaculoase evadări a turme întregi de godaci, în fruntea cărora se afla un singur porc-lider! Cum să critici o carte în care apar nişte ilustrate atât de minunate? Dar memoria mea nu putea să tacă şi imediat mi-a adus la cunoştină că porcul cu ochelari era oarecum o imagine iconică, în arta critică de pe timpul Republicii Populare Poloneze, mai ales dacă era roşu, ca, de ex. renumitul porc cu ochelari a lui Włodzimierz Pawlak din 1979; iar ochelarii, mai ales cei de soare, erau o convenţie în circuitul de subsol, care sugera că se făcea haz de Wojciech Jaruzelski. Desigur porcul din "Conlucrarea..." nu e roşu şi nici ochelarii nu îi sunt de soare. E curios totuşi, că stă cu spatele spre noi, dar cu capul întors priveşte în ochii cititorului. Dat fiind faptul că manualul a apărut la editura "Krytyka polityczna", care se prezintă drept o editură critică şi încă şi de stânga, imediat începi să te gândeşti la mesajul subversiv pe care mediul îl aduce prin sine. Ce vrea să ne spună un porc ochelarist care ne priveşte de pe una dintre primele paginile ale cărţii? Oare o fi fost un fel de critică subtilă la sistemul poliţienesc actual, oarecum mână în mână cu produsele de cultara populară, cu grafitiuri obraznice, sau chiar cu filmul "Poliţia rutieră" aka "Drogowka" de Wojtek Smarzowski?
Să ne amintim şi de versurile celor de la Cypress Hill - în piesa "In the pig's eye", unde e vorba despre un poliţist, care afirmă "No longer can I determine, who's the criminal from the innocent man" şi care se comporată la fel ca şi personajele din scandalosul film a lui Smarzowski. Sau totul e şi mai simplu, de fapt, imaginea e un comentariu la carte, în termenii frazeologismului american "în ochiul porcului" - a pune la îndoială o afirmaţie, ca în contextul următor: "Consiliul municipal a decis ieftinirea biletelor la călătoriile cu transportul public. Dacă răspunzi: "În ochi de porc", adică, afirmi, că nu crezi în aşa ceva. Un fel de "Paştele calului" de la noi. De parcă porcul cu ochelari ne-ar atenţiona, să nu dăm prea multă crezare la ce e scris aici... Dar se putea să se vorbească despre cai. Căci caii sunt unele dintre puţinele animale cu care omul realmente conlucrează, împrieteni chiar. Dar despre cai nu e nimic în îndrumar. Precum nu e nimic şi despre colaborarea dintre om şi animal în genere. Deşi este câte ceva despre colaborarea dintre specii nonumane. Omul doar exploatează animalele, inclusiv porcii pe care îi antrenează să joace la aparate de joc, despre care scriu tratate ştiinţifice în care afirmă cât de deştepţi sunt aceste mamifere, iar apoi, de cele mai multe ori  îmbucă din carnea fragedă. Merită de căutat pe torente şi "In a Pig's Eye: Reflections on the Police State, Repression, and Native America", un şir de prelegeri de Ward Churchill, despre libertăţile indienilor în SUA. Dar cine ştie, poate totul e doar în imaginaţia mea, vorba aceea, fiecare vede în carte ce vrea să vadă. Poate că e vorba doar despre un set de ilustraţii reuşite tehnic, artă de dragul artei, ceva de genul extraordinarei animaţii lui Aţuşi Wada - "În ochiul porcului".

"Conlucrarea..." este şi o platformă de reclamă. Se discută două bestselleruri, dealtfel, cărţi bune, apărute la aceeaşi editură. De fapt, în primul caz se vorbeşte mai general despre câteva momente din viaţa activistului politic Jacek Kuroń. Pentru a ilustra faptul că uneori colaborarea oamenilor poate fi îndreptată şi împotriva unui guvern-politici dezbusolate. Krytyka polityczna i-a publicat autobiografia voluminoasă. A doua carte e despre un grup de hiphoperi - Paktofonika. (Datorită lor m-am gândit şi la Cypress Hill). Povestea trupei a fost scrisă de la bun început sub formă de scenariu de către Maciei Pisuk, iar apoi a fost turnat şi un film în baza acesteia. Din păcate în acest capitol dedicat colaborării la turnarea unui film, se poate trage nefasta concluzie, că filmul e o zonă de activitate rezervată doar pentru profesionişti. E puţin de parcă ar trebui să ai întâi un Oscar ca să poţi filma ceva. Nemulţumiţii, creatorii independenţi, regizorii care fac şi editare, scriu şi scenarii, ca să nu mai vorbim de arta video, care adesea seamănă, cel puţin formal, cu filmul clasic nu sunt pomenite în carte.
Cel mai controversat, mi se par fragmentele în care se discută în mare despre cât de măreaţă şi minunată e ştiinţa, şi cât de bine se descurcă unii cercetători de origine poloneză în domeniile ei. Cu siguranţă aşa şi este, pe de o parte. E minunată şi măreaţă ştiinţa şi sunt mulţi savanţi polonezi remarcabili. Dar autorii culegerii au decis să dea exemplul centrului CERN, şi problematica instalaţie - acceleratorul de particole. Aflăm, bunăoară, că pentru a accelera atomii până la o viteză trebuincioasă cercetătorilor e necesară tot atâta energie cât se consumă într-un oraş vestic întreg, ca Geneva! (Dar şi aşa se vorbeşte despre un deficit de energie, care ar putea limita capacitatea acceleratorului de a testa idei mai exotice decât substanţa găurilor negre sau bozonul lui Higgs, cum ar fi existența unor dimensiuni suplimentare, dincolo de cele trei ale spațiului și una a timpului care actualmente caracterizează viața.)  Probabil acest exemplu de întreprindere ştiinţifică a fost ales şi pentru că iluştri savanţi poloni au contribuit imens la construcţia acceleratorlui şi muncesc acolo în prezent. Chestiunea controversei, desigur ţine atât de resursele enorme pe care le înghiteCERN (inclusiv mai multe accidente costisitoare legate de producţie trecute cu tăcerea aici) cât şi de rezultatele pe care le poate produce. Deşi, concomitent, e lăudabil şi îndrăzneţ faptul în sine de a i se readuce pe tavă publicului discuţia despre chestiunea acceleratorului! Să ne mai amintim că unii experţi sugerau că acceleratorul respectiv ar putea produce o gaură neagră care ar înghiţi Pământul. Dar cei de la CERN nu cred în astfel de baliverne, adică conform lor, sfârşitul lumii încă nu e pe aproape. Va trebui şi în continuare să ne plătim ratele la împrumuturile luate de la bănci, ca şi mai înainte, ironiza un observator de la New York Times. De fapt acceleratoare din astea sunt şi în Statele Unite, şi din câte înţeleg eu din presă, există un fel de competiţie între acceleratorul american şi cel european, aproape ca pe vremuri. Să sperăm că acum e o competiţie întru pace şi nu întru descoperirea unor noi arme geroase de distrugere în masă. Are Jeff Schmidt o carte care oferă o perspectivă ce diferită semnificativ de cea din "Conlucrarea... " asupra colaborării între savanţi, inclusiv şi cei care au în palmaresele sale premiul Nobel - "Disciplined Minds: A Critical Look at Salaried Professionals and the Soul-battering System That Shapes Their Lives". Uneori aceasta seamănă mai mult cu "Crima şi pedeapsa" de Dostoievski, decât cu o colaborare cumsecade între oameni civilizaţi!
"Cărţile îi făceau pe oameni conştienţi de faptul că autorităţile ne manipulează. Că e posibilă o altă lume, lipsită de cenzură..." Aceste două fraze apar în contextul prezentării activităţii lui Kuroń şi opoziţiei antipartiinice din Polonia Populară. Numai nu ştiu de ce e la timpul trecut. De parcă am trăi acum într-o lume perfectă şi de parcă autorităţile nu încearcă să ne manipuleze în a fi cetăţeni cuminţi, cumpătaţi şi muncitori sârguincioşi...

Plasticul sufoca Moldova

Palikot, masks and pigs

Na razie nie wiadomo dokładnie, kim były osoby zakłócające spotkanie. Były wśród nich osoby kojarzone z ruchem narodowym, ale też kibice - informowała reporterka TVN24.
Jak informuje reporterka TVN24, osoby te były na sali w trakcie spotkania, jednak uaktywniły się już po jego rozpoczęciu. Zaczęli krzyczyć obraźliwe hasła pod aresem Janusza Palikota, jego partii oraz wyborców. Mieli na twarzach maski.
W pewnym momencie doszło do przepychanek. Interweniowała ochrona. Nikomu nic poważnego się nie stało.

Autor: mn//gak / Źródło: tvn24.pl, TVN24

«Конвой».

http://vk.com/video-30970724_163972849?hd=2&t=7m17s
Режиссёр: Алексей Мизгирёв

filmul poate fi vazut aici:
http://www.tvcok.ru/film/konvoj-2.html