"...Priveşte în ochiul porcului, văd totul..."
/Cypress Hill/
"Conlucrarea. Îndreptar
pentru copii" e o colecţie de întâmplări (în polonă) care ar trebui să-i îndrume
pe copii întru o participare mai activă alături de alţi membri ai
societăţii la tot felul de acţiuni de creaţie, comunitare sau să-i
ilumineze despre cum anumite relaţii de colaborare deja funcţionează şi
sunt indispensabile în societatea noastră. Am făcut vrând-nevrând
legătura cu un alt manual de comportare, cu "Să fiţi fericite fetelor!" a
lui Anatolii Markuşa (editat în rusă în 1983, iar în româneşte, cu alfabet chirilic, în 1989, traducere Iu. Cârchelan.).
În acel manual, apare la un moment dat
următorul fragment: "Acum mulţi locuiesc în apartamente mobilate,
(poreclite mobilament), şi au câte un singur copil. Copil-suvenir. Şi
dumneata vrei ca aceşti copilaşi-suvenire să nu-i dispreţuiască pe cei
de o seamă cu dânşii? Ei doar vin în ospeţie la colectiv (şcoală), pe
când noi trăim în colectiv (familie)! E biciuitor? Biciuitor! Dar e drept? Cred că doar parţial... Suntem legaţi, depindem unii de alţii şi purtăm răspundere unii pentru alţii - începând cu creşa şi terminând cu azilul de bătrâni. Dependenţa care ne leagă, vrem noi ori nu, stă la baza existenţei noastre... Poate că fetele de azi, pur şi simplu, nici nu gândesc cât de greu e să trăieşti aparte de "cârd"... Astăzi robinzonii au ieşit din modă...".
În "Conlucrarea..." apare un exemplu a colaborării proaste. Într-o şcoală erau copii bogaţi şi săraci. Copii bogaţi aveau ce mânca la amiază, cei mai puţin avuţi - nu. S-a decis să se colecteze bani, ca să se poată cumpăra mâncare şi pentru cei mai dezavantajaţi financiar. Parcă totul trebuia să fie bine. Dar s-a întâmplat altceva. Copii bogaţi au primit la amiază, ca de obicei, felul întâi, felul doi, etc. Iar copii care nu-şi permiteau să plătească, au început să primească câte o chiflă cu crenvuşte. În loc să se muşamalizeze cumva diferenţele dintre cele două grupuri, acestea au fost accentuate în defavoare copiilor mai puţin avuţi...
Manualul tratează foarte îngăduitor şi chiar contradictoriu progresul tehnologic. E perceput drept un proces oarecum natural. La fel tratează
şi anumite rutine noi induse de explozia tehnologică din viaţa de zi cu
zi ale oamenilor. Începe cu o povestire despre o familie,
care călătoreşte într-un orăşel montan, probabil european. Vremea e
idilică. Părinţii sunt absorbiţi de fotografiere. În timpul ăsta fiica
lor minoră se îndepărtează de ei şi ajunge pe un iaz acoperit de gheaţă. Gheaţa se sparge şi
fetiţa se scufundă în apa geroasă. Tatăl fetei sare după ea în apă, dar
doar după 30 de minute reuşeşte să o scoată din apa rece. Fata nu e
conştientă. Inima i s-a oprit. E chemată ambulanţa. De urgenţă e trimis
un elicopter, care are la bord şi o maşină cord-pulmon. Pe loc e
efectuată o operaţie de înlocuire valvulară. Fetiţa începe iar să
respire. E salvată. Desigur, datorită maşinei cord-pulmon şi
colaborării echipei de salvare fetei i-a salvat viaţa, dar dacă
părinţii ei nu erau ocupaţi cu o altă invenţie tehnologică - aparatul de
fotografiat, probabil nu s-ar fi ajuns la înscrierea situaţiei respective în cărţulie.
Maşinăriile care ne înconjoară, şi care ar trebui să ne uşureze
existenţa, de fapt, de multe ori, ne pun viaţa în pericol.
Ca şi în cartea lui Markuşa (ilustrate de B. Jetovski), şi
acest manual e înzestrat de o seamă de ilustraţii haioase. Sunt semnate
de Anna Pluta. Ilustrata care nu putea să nu-mi atragă atenţia
reprezintă un porculeţ cu ochelari, aşezat în faţa unui aparat de joc.
În carte e scris că porcii, învaţă repede şi pot colabora între ei în
efectuarea unor sarcini, de ex. pot deschide portiţa cocinei. Printre
crescătorii de porci circulă legende ale unor spectaculoase evadări a
turme întregi de godaci, în fruntea cărora se afla un singur
porc-lider! Cum să critici o carte în care apar nişte ilustrate atât de
minunate? Dar memoria mea nu putea să tacă şi imediat mi-a adus la
cunoştină că porcul cu ochelari era oarecum o imagine iconică, în arta critică de pe timpul Republicii Populare Poloneze, mai ales
dacă era roşu, ca, de ex. renumitul
porc cu ochelari a lui Włodzimierz
Pawlak din 1979; iar ochelarii,
mai ales cei de soare, erau o convenţie în circuitul de subsol, care sugera că se făcea haz de
Wojciech Jaruzelski.
Desigur porcul din "Conlucrarea..." nu e roşu şi nici ochelarii nu îi
sunt de soare. E curios totuşi, că stă cu spatele spre noi, dar cu capul
întors priveşte în ochii cititorului. Dat fiind faptul că manualul a
apărut la editura "Krytyka polityczna", care se prezintă drept o editură
critică şi încă şi de stânga, imediat începi să te gândeşti la mesajul
subversiv pe care mediul îl aduce prin sine. Ce vrea să ne spună un porc
ochelarist care ne priveşte de pe una dintre primele paginile ale cărţii? Oare o fi
fost un fel de critică subtilă la sistemul poliţienesc actual, oarecum
mână în mână cu produsele de cultara populară, cu grafitiuri obraznice, sau chiar cu
filmul "Poliţia rutieră" aka "
Drogowka" de Wojtek Smarzowski?
Să
ne amintim şi de versurile celor de la Cypress Hill - în piesa "In the pig's
eye", unde e vorba despre un poliţist, care afirmă "No longer can I
determine, who's the criminal from the innocent man" şi care se
comporată la fel ca şi personajele din scandalosul film a lui
Smarzowski. Sau totul e şi mai simplu, de fapt, imaginea e un comentariu la
carte, în
termenii frazeologismului american "în ochiul porcului" - a pune la
îndoială o afirmaţie, ca în contextul următor: "Consiliul municipal a
decis ieftinirea biletelor la călătoriile cu transportul public. Dacă
răspunzi: "În ochi de porc", adică, afirmi, că nu crezi în aşa ceva. Un
fel de "Paştele calului" de la noi. De parcă porcul cu ochelari ne-ar atenţiona, să
nu dăm prea multă crezare la ce e scris aici... Dar se putea să se
vorbească despre cai. Căci caii sunt unele dintre puţinele animale cu
care omul realmente conlucrează, împrieteni chiar. Dar despre cai nu e
nimic în îndrumar. Precum nu e nimic şi despre colaborarea dintre om şi
animal în genere. Deşi este câte ceva despre colaborarea dintre specii nonumane.
Omul doar exploatează animalele, inclusiv porcii pe care îi antrenează
să joace la aparate de joc, despre care scriu tratate ştiinţifice în care afirmă cât de
deştepţi sunt aceste mamifere, iar apoi, de cele mai multe ori
îmbucă din carnea fragedă. Merită de căutat pe torente şi "In a Pig's Eye: Reflections on the
Police State, Repression, and Native America", un şir de prelegeri de
Ward Churchill, despre libertăţile indienilor în SUA. Dar cine ştie, poate totul e doar în imaginaţia
mea, vorba aceea, fiecare vede în carte ce vrea să vadă. Poate că e
vorba doar despre un set de ilustraţii reuşite tehnic, artă de dragul artei,
ceva de genul extraordinarei animaţii lui Aţuşi Wada - "În ochiul
porcului".
"Conlucrarea..." este şi o platformă de reclamă. Se discută două bestselleruri,
dealtfel, cărţi bune, apărute la aceeaşi editură. De fapt, în primul caz se
vorbeşte mai general despre câteva momente din viaţa activistului
politic Jacek Kuroń. Pentru a ilustra faptul că uneori colaborarea
oamenilor poate fi îndreptată şi împotriva unui guvern-politici dezbusolate.
Krytyka polityczna i-a publicat autobiografia voluminoasă. A doua
carte e despre un grup de hiphoperi - Paktofonika. (Datorită lor m-am
gândit şi la Cypress Hill). Povestea trupei a fost scrisă de la bun
început sub formă de scenariu de către Maciei Pisuk, iar apoi a fost
turnat şi un film în baza acesteia. Din păcate în acest capitol dedicat
colaborării la turnarea unui film, se poate trage nefasta concluzie, că
filmul e o zonă de activitate rezervată doar pentru profesionişti. E
puţin de parcă ar trebui să ai întâi un Oscar ca să poţi filma ceva. Nemulţumiţii, creatorii independenţi, regizorii
care fac şi editare, scriu şi scenarii, ca să nu mai vorbim de arta
video, care adesea seamănă, cel puţin formal, cu filmul clasic nu sunt pomenite în carte.
Cel
mai controversat, mi
se par fragmentele în care se discută în mare despre cât de măreaţă şi
minunată e ştiinţa, şi cât de bine se descurcă unii cercetători de
origine poloneză în domeniile ei. Cu siguranţă aşa şi este, pe de o parte. E minunată şi
măreaţă ştiinţa şi sunt mulţi savanţi polonezi remarcabili. Dar autorii
culegerii au decis să dea exemplul centrului CERN, şi problematica instalaţie - acceleratorul de particole. Aflăm, bunăoară, că pentru a accelera atomii până la o viteză trebuincioasă
cercetătorilor e necesară tot atâta energie cât se consumă într-un oraş
vestic întreg, ca Geneva! (Dar şi aşa se vorbeşte despre un deficit de energie, care ar putea limita capacitatea acceleratorului de a testa idei mai exotice decât substanţa găurilor negre sau bozonul lui Higgs, cum ar fi existența unor dimensiuni suplimentare, dincolo de cele trei ale spațiului și una a timpului care actualmente caracterizează viața.) Probabil acest exemplu de întreprindere ştiinţifică a fost ales şi
pentru că iluştri savanţi poloni au contribuit imens la construcţia acceleratorlui şi
muncesc acolo în prezent. Chestiunea controversei, desigur ţine atât de
resursele enorme pe care le înghiteCERN (inclusiv mai
multe accidente costisitoare legate de producţie trecute cu tăcerea aici) cât
şi de rezultatele pe care le poate produce. Deşi, concomitent, e lăudabil şi îndrăzneţ faptul în sine de a i se readuce pe tavă publicului discuţia despre
chestiunea acceleratorului! Să ne mai amintim că unii experţi sugerau că acceleratorul
respectiv ar putea produce o gaură neagră care ar înghiţi Pământul. Dar
cei de la CERN nu cred în astfel de baliverne, adică conform lor, sfârşitul lumii încă
nu e pe aproape. Va trebui şi în continuare să ne plătim ratele la
împrumuturile luate de la bănci, ca şi mai înainte, ironiza un
observator de la New York Times. De fapt acceleratoare din astea sunt
şi în Statele Unite, şi din câte înţeleg eu din presă, există un fel de
competiţie între acceleratorul american şi cel european, aproape ca pe vremuri.
Să sperăm că acum e o competiţie întru pace şi nu întru descoperirea
unor noi arme geroase de distrugere în masă.
Are Jeff Schmidt o carte care oferă o perspectivă ce diferită
semnificativ de cea din "Conlucrarea... " asupra colaborării între savanţi, inclusiv şi cei care au în palmaresele sale premiul Nobel - "Disciplined Minds: A Critical Look at Salaried
Professionals and the Soul-battering System That Shapes Their Lives".
Uneori aceasta seamănă mai mult cu "Crima şi
pedeapsa" de Dostoievski, decât cu o colaborare cumsecade între oameni
civilizaţi!
"Cărţile îi făceau pe oameni conştienţi de faptul că autorităţile ne manipulează. Că e posibilă o altă lume, lipsită de cenzură..." Aceste două fraze apar în contextul prezentării activităţii lui Kuroń şi opoziţiei antipartiinice din Polonia Populară. Numai nu ştiu de ce e la timpul trecut. De parcă am trăi acum într-o lume perfectă şi de parcă autorităţile nu încearcă să ne manipuleze în a fi cetăţeni cuminţi, cumpătaţi şi muncitori sârguincioşi...
