"Conlucrarea. Îndreptar pentru copii" e o colecţie de întâmplări (în polonă) care ar trebui să-i îndrume pe copii întru o participare mai activă alături de alţi membri ai societăţii la tot felul de acţiuni de creaţie, comunitare sau să-i ilumineze despre cum anumite relaţii de colaborare deja funcţionează şi sunt indispensabile în societatea noastră. Am făcut vrând-nevrând legătura cu un alt manual de comportare, cu "Să fiţi fericite fetelor!" a lui Anatolii Markuşa (editat în rusă în 1983, iar în româneşte, cu alfabet chirilic, în 1989, traducere Iu. Cârchelan.).
În acel manual, apare la un moment dat următorul fragment: "Acum mulţi locuiesc în apartamente mobilate, (poreclite mobilament), şi au câte un singur copil. Copil-suvenir. Şi dumneata vrei ca aceşti copilaşi-suvenire să nu-i dispreţuiască pe cei de o seamă cu dânşii? Ei doar vin în ospeţie la colectiv (şcoală), pe când noi trăim în colectiv (familie)! E biciuitor? Biciuitor! Dar e drept? Cred că doar parţial... Suntem legaţi, depindem unii de alţii şi purtăm răspundere unii pentru alţii - începând cu creşa şi terminând cu azilul de bătrâni. Dependenţa care ne leagă, vrem noi ori nu, stă la baza existenţei noastre... Poate că fetele de azi, pur şi simplu, nici nu gândesc cât de greu e să trăieşti aparte de "cârd"... Astăzi robinzonii au ieşit din modă...".
În "Conlucrarea..." apare un exemplu a colaborării proaste. Într-o şcoală erau copii bogaţi şi săraci. Copii bogaţi aveau ce mânca la amiază, cei mai puţin avuţi - nu. S-a decis să se colecteze bani, ca să se poată cumpăra mâncare şi pentru cei mai dezavantajaţi financiar. Parcă totul trebuia să fie bine. Dar s-a întâmplat altceva. Copii bogaţi au primit la amiază, ca de obicei, felul întâi, felul doi, etc. Iar copii care nu-şi permiteau să plătească, au început să primească câte o chiflă cu crenvuşte. În loc să se muşamalizeze cumva diferenţele dintre cele două grupuri, acestea au fost accentuate în defavoare copiilor mai puţin avuţi...
Manualul tratează foarte îngăduitor şi chiar contradictoriu progresul tehnologic. E perceput drept un proces oarecum natural. La fel tratează şi anumite rutine noi induse de explozia tehnologică din viaţa de zi cu zi ale oamenilor. Începe cu o povestire despre o familie, care călătoreşte într-un orăşel montan, probabil european. Vremea e idilică. Părinţii sunt absorbiţi de fotografiere. În timpul ăsta fiica lor minoră se îndepărtează de ei şi ajunge pe un iaz acoperit de gheaţă. Gheaţa se sparge şi fetiţa se scufundă în apa geroasă. Tatăl fetei sare după ea în apă, dar doar după 30 de minute reuşeşte să o scoată din apa rece. Fata nu e conştientă. Inima i s-a oprit. E chemată ambulanţa. De urgenţă e trimis un elicopter, care are la bord şi o maşină cord-pulmon. Pe loc e efectuată o operaţie de înlocuire valvulară. Fetiţa începe iar să respire. E salvată. Desigur, datorită maşinei cord-pulmon şi colaborării echipei de salvare fetei i-a salvat viaţa, dar dacă părinţii ei nu erau ocupaţi cu o altă invenţie tehnologică - aparatul de fotografiat, probabil nu s-ar fi ajuns la înscrierea situaţiei respective în cărţulie. Maşinăriile care ne înconjoară, şi care ar trebui să ne uşureze existenţa, de fapt, de multe ori, ne pun viaţa în pericol.
Ca şi în cartea lui Markuşa (ilustrate de B. Jetovski), şi acest manual e înzestrat de o seamă de ilustraţii haioase. Sunt semnate de Anna Pluta. Ilustrata care nu putea să nu-mi atragă atenţia reprezintă un porculeţ cu ochelari, aşezat în faţa unui aparat de joc.
În carte e scris că porcii, învaţă repede şi pot colabora între ei în efectuarea unor sarcini, de ex. pot deschide portiţa cocinei. Printre crescătorii de porci circulă legende ale unor spectaculoase evadări a turme întregi de godaci, în fruntea cărora se afla un singur porc-lider! Cum să critici o carte în care apar nişte ilustrate atât de minunate? Dar memoria mea nu putea să tacă şi imediat mi-a adus la cunoştină că porcul cu ochelari era oarecum o imagine iconică, în arta critică de pe timpul Republicii Populare Poloneze, mai ales dacă era roşu, ca, de ex. renumitul porc cu ochelari a lui Włodzimierz Pawlak din 1979; iar ochelarii, mai ales cei de soare, erau o convenţie în circuitul de subsol, care sugera că se făcea haz de Wojciech Jaruzelski. Desigur porcul din "Conlucrarea..." nu e roşu şi nici ochelarii nu îi sunt de soare. E curios totuşi, că stă cu spatele spre noi, dar cu capul întors priveşte în ochii cititorului. Dat fiind faptul că manualul a apărut la editura "Krytyka polityczna", care se prezintă drept o editură critică şi încă şi de stânga, imediat începi să te gândeşti la mesajul subversiv pe care mediul îl aduce prin sine. Ce vrea să ne spună un porc ochelarist care ne priveşte de pe una dintre primele paginile ale cărţii? Oare o fi fost un fel de critică subtilă la sistemul poliţienesc actual, oarecum mână în mână cu produsele de cultara populară, cu grafitiuri obraznice, sau chiar cu filmul "Poliţia rutieră" aka "Drogowka" de Wojtek Smarzowski?
Să ne amintim şi de versurile celor de la Cypress Hill - în piesa "In the pig's eye", unde e vorba despre un poliţist, care afirmă "No longer can I determine, who's the criminal from the innocent man" şi care se comporată la fel ca şi personajele din scandalosul film a lui Smarzowski. Sau totul e şi mai simplu, de fapt, imaginea e un comentariu la carte, în termenii frazeologismului american "în ochiul porcului" - a pune la îndoială o afirmaţie, ca în contextul următor: "Consiliul municipal a decis ieftinirea biletelor la călătoriile cu transportul public. Dacă răspunzi: "În ochi de porc", adică, afirmi, că nu crezi în aşa ceva. Un fel de "Paştele calului" de la noi. De parcă porcul cu ochelari ne-ar atenţiona, să nu dăm prea multă crezare la ce e scris aici... Dar se putea să se vorbească despre cai. Căci caii sunt unele dintre puţinele animale cu care omul realmente conlucrează, împrieteni chiar. Dar despre cai nu e nimic în îndrumar. Precum nu e nimic şi despre colaborarea dintre om şi animal în genere. Deşi este câte ceva despre colaborarea dintre specii nonumane. Omul doar exploatează animalele, inclusiv porcii pe care îi antrenează să joace la aparate de joc, despre care scriu tratate ştiinţifice în care afirmă cât de deştepţi sunt aceste mamifere, iar apoi, de cele mai multe ori îmbucă din carnea fragedă. Merită de căutat pe torente şi "In a Pig's Eye: Reflections on the Police State, Repression, and Native America", un şir de prelegeri de Ward Churchill, despre libertăţile indienilor în SUA. Dar cine ştie, poate totul e doar în imaginaţia mea, vorba aceea, fiecare vede în carte ce vrea să vadă. Poate că e vorba doar despre un set de ilustraţii reuşite tehnic, artă de dragul artei, ceva de genul extraordinarei animaţii lui Aţuşi Wada - "În ochiul porcului".
"Conlucrarea..." este şi o platformă de reclamă. Se discută două bestselleruri, dealtfel, cărţi bune, apărute la aceeaşi editură. De fapt, în primul caz se vorbeşte mai general despre câteva momente din viaţa activistului politic Jacek Kuroń. Pentru a ilustra faptul că uneori colaborarea oamenilor poate fi îndreptată şi împotriva unui guvern-politici dezbusolate. Krytyka polityczna i-a publicat autobiografia voluminoasă. A doua carte e despre un grup de hiphoperi - Paktofonika. (Datorită lor m-am gândit şi la Cypress Hill). Povestea trupei a fost scrisă de la bun început sub formă de scenariu de către Maciei Pisuk, iar apoi a fost turnat şi un film în baza acesteia. Din păcate în acest capitol dedicat colaborării la turnarea unui film, se poate trage nefasta concluzie, că filmul e o zonă de activitate rezervată doar pentru profesionişti. E puţin de parcă ar trebui să ai întâi un Oscar ca să poţi filma ceva. Nemulţumiţii, creatorii independenţi, regizorii care fac şi editare, scriu şi scenarii, ca să nu mai vorbim de arta video, care adesea seamănă, cel puţin formal, cu filmul clasic nu sunt pomenite în carte.
Cel mai controversat, mi se par fragmentele în care se discută în mare despre cât de măreaţă şi minunată e ştiinţa, şi cât de bine se descurcă unii cercetători de origine poloneză în domeniile ei. Cu siguranţă aşa şi este, pe de o parte. E minunată şi măreaţă ştiinţa şi sunt mulţi savanţi polonezi remarcabili. Dar autorii culegerii au decis să dea exemplul centrului CERN, şi problematica instalaţie - acceleratorul de particole. Aflăm, bunăoară, că pentru a accelera atomii până la o viteză trebuincioasă cercetătorilor e necesară tot atâta energie cât se consumă într-un oraş vestic întreg, ca Geneva! (Dar şi aşa se vorbeşte despre un deficit de energie, care ar putea limita capacitatea acceleratorului de a testa idei mai exotice decât substanţa găurilor negre sau bozonul lui Higgs, cum ar fi existența unor dimensiuni suplimentare, dincolo de cele trei ale spațiului și una a timpului care actualmente caracterizează viața.) Probabil acest exemplu de întreprindere ştiinţifică a fost ales şi pentru că iluştri savanţi poloni au contribuit imens la construcţia acceleratorlui şi muncesc acolo în prezent. Chestiunea controversei, desigur ţine atât de resursele enorme pe care le înghiteCERN (inclusiv mai multe accidente costisitoare legate de producţie trecute cu tăcerea aici) cât şi de rezultatele pe care le poate produce. Deşi, concomitent, e lăudabil şi îndrăzneţ faptul în sine de a i se readuce pe tavă publicului discuţia despre chestiunea acceleratorului! Să ne mai amintim că unii experţi sugerau că acceleratorul respectiv ar putea produce o gaură neagră care ar înghiţi Pământul. Dar cei de la CERN nu cred în astfel de baliverne, adică conform lor, sfârşitul lumii încă nu e pe aproape. Va trebui şi în continuare să ne plătim ratele la împrumuturile luate de la bănci, ca şi mai înainte, ironiza un observator de la New York Times. De fapt acceleratoare din astea sunt şi în Statele Unite, şi din câte înţeleg eu din presă, există un fel de competiţie între acceleratorul american şi cel european, aproape ca pe vremuri. Să sperăm că acum e o competiţie întru pace şi nu întru descoperirea unor noi arme geroase de distrugere în masă. Are Jeff Schmidt o carte care oferă o perspectivă ce diferită semnificativ de cea din "Conlucrarea... " asupra colaborării între savanţi, inclusiv şi cei care au în palmaresele sale premiul Nobel - "Disciplined Minds: A Critical Look at Salaried Professionals and the Soul-battering System That Shapes Their Lives". Uneori aceasta seamănă mai mult cu "Crima şi pedeapsa" de Dostoievski, decât cu o colaborare cumsecade între oameni civilizaţi!
"Cărţile îi făceau pe oameni conştienţi de faptul că autorităţile ne manipulează. Că e posibilă o altă lume, lipsită de cenzură..." Aceste două fraze apar în contextul prezentării activităţii lui Kuroń şi opoziţiei antipartiinice din Polonia Populară. Numai nu ştiu de ce e la timpul trecut. De parcă am trăi acum într-o lume perfectă şi de parcă autorităţile nu încearcă să ne manipuleze în a fi cetăţeni cuminţi, cumpătaţi şi muncitori sârguincioşi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu